Ciupercile halucinogene sunt produse naturale, există peste 200 de specii de ciuperci care conţin substanţe active cu efect psihedelic. Ciupercile sunt în general culese, uscate şi ingerate sau fumate.
Este cauzat de câteva ciuperci folosite şi astăzi de către populaţiile primitive pentru ritualuri şamanice şi pentru a invoca bunăvoinţa zeilor.
Psilocybe semilanceata (foto):
Ciupercile nu sunt populare în istoria europeană, cu toate că vracii păgâni foloseau substanţele halucinogene din plante cum ar fi mătrăguna şi măselariţa.
Principiile toxice pe care le conţin aceste ciuperci mici şi cu aspect nesemnificativ sunt psilocibina şi psilocina, cu efect halucinogen, provocând imprudentului care le consumă o deformare rapidă a senzaţiilor spaţio-temporale.
Psilocybe cubensis (foto):
Aceştia manifestă scădere rapidă a tensiunii arteriale, urmată de transpiraţie abundentă, dilatare a pupilelor, stări de confuzie, exaltare şi depresie, cu halucinaţii de tot felul care pot duce chiar la sinucidere.
Prezentat în diferite concentraţii în aproximativ 213 specii de ciuperci Basidiomycota, psilocibina a evoluat de la strămoşul său muscaria (un compus otrăvitor prezent în anumite ciuperci), cu aprox.10-20 milioane de ani în urmă.
Gymnopilus luteoviridis (foto):
Aceste ciuperci se găsesc pe toate continentele, multe dintre acestea se găsesc în Mexic-53 specii, restul fiind distribuit în Canada şi SUA-22 specii, Europa-16 specii, Asia-15 specii, Africa-4 specii, Australia şi insulele asociate-20 specii.
În general speciile care conţin psilocibină, sunt ciuperci de culoare închisă, care cresc pe pajiştile şi pădurile subtropicale umede şi tropicale, de obicei în soluri bogate în humus şi resturi de plante.
Într-o revistă din anul 2005 privind distribuţia globală a ciupercilor care conţine substanţa psilocibina, Gaston Guzman şi colegii lui au considerat că acestea sunt distribuite printre următoarele genuri: Psilocybe- 144 specii, Gymnopilus -14 specii, Panaeolus-13 specii, Copelandia-12 specii, Hypholoma-6 specii, Pluteus-6 specii, Inocybe-6 specii, Conocybe-4 specii, Panaeolina-4 specii, Gerronema-2 specii, Agrocybe-1 specie şi Mycena-1 specie.
Pluteus salicinus (foto):
Prima menţiune despre ciupercile halucinogene din literatura medicală europeană a apărut în jurnalul medical şi fizic din Londra în 1799, povesteşte de un barbat şi familia lui care au mâncat ciupercile Psilocybe semilanceata, într-un parc din Londra, iar medicul care i-a tratat descrie stările prin care aceştia au trecut.
În anul 1955 Valentina Pavlovna Wasson şi R. Gordon Wasson, au devenit primii americani care participă activ la o ceremonie de ciuperci indigene, iar în anul 1956, Roger Heim a identificat ciuperca psihoactivă pe care Wasson o adusese din Mexic ca Psilocybe, şi în 1958, Albert Hofmann a identificat substanţele psilocibina şi psilocina ca fiind compuşii activi din aceste ciuperci.
Ciupercile nu creează dependenţă fizică sau psihologică, dar consumul îndelungat poate duce la toleranţă adică aceleaşi cantitate de ciuperci nu mai provoacă efecte la fel de intense.
Panaeolus cinctulus (foto):
Prin creşterea dozei poate surveni o intoxicaţie manifestată prin greaţă, vomă, sentimente puternice de anxietate, viziuni înspăimântătoare şi traumatice.
Consumul de ciuperci halucinogene este interzis în România, psilocibina este înregistrată ca substanţă de mare risc!
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea între 2-5 ani.
Psilocybe mexicana (foto):
