Considerate ca adevărate „diamante” ale bucătăriei, trufele sunt, dintre toate ciupercile, cele mai bine apreciate şi cele mai scumpe.

În antichitate Pliniu le considera adevărate minuni ale naturii, aceasta demonstrând că, încă de atunci, ele erau în mare vogă, fiind plătite prin greutatea echivalentă în aur; după o perioadă de uitare intervenită în urma căderii Imperiului Roman, în timpul Renaşterii, trufele şi-au recăpătat integral prestigiul.

 

Tuber Aestivum

Căutarea trufelor, dat fiind marele interes economic care guvernează comercializarea acestei ciuperci, este astăzi rezervată numai căutătorilor profesionişti, iar căutătorul amator, practic, a dispărut.

 

 

Tuber Magnatum

Este interesant totuşi să cunoaştem câteva caracteristici: de exemplu, care sunt zonele în care se găseşte de obicei. Un indiciu este absenţa ierburilor, pentru că miceliul trufei împiedică dezvoltarea plantelor care nu trăiesc cu ea în simbioză, în plus, terenul are unele încreţituri specifice dezvoltării în volum a trufelor.

 

Tuber Melanosporum

Un alt indiciu este prezenţa „muştei de trufă” (Helomyza tartufifera), care se opreşte pe locul unde cresc trufele, depunându-şi acolo ouăle. Pentru a le căuta, în afară de „sondă” ( o nuieluşă care se înfige în pământ până când întâlneşte un obstacol care poate fi o trufă), se mai foloseşte şi aportul câinilor special dresaţi în acest scop (de obicei, din rasa Caniche) care, cu mirosul lor excepţional, dau de veste despre prezenţa ciupercii.

 

Helomyza tartufifera

Într-o vreme era folosit în acest scop şi porcul, care nu avea nevoie de dresaj pentru că este un mare amator de trufe: acest procedeu a fost aproape în totalitate abandonat din cauza pagubelor pe care porcul, săpând cu râtul, le produce păşunilor.

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: