Alte denumiri: ciupercă albă, yellow-stained agaricus, yellow-stained mushroom, yellow-stained mushroom.
Sinonime: Psalliota xanthoderma, Psalliota cretacea, Pratella xanthoderma, Fungus xanthodermus, Psalliota grisea, Agaricus pseudocretaceus.
Primul micolog care a descris specia Agaricus xanthodermus a fost botanistul francez Léon Gaston Genevier, în 1876, în lucrarea sa „Étude sur les Champignons consommés à Nantes sous le nom de Champignon rose ou de couche”. Ulterior, micologul francez Claude Casimir Gillet a redenumit-o în Pratella xanthoderma în 1884 . Un an mai târziu, micologii Charles Richon și Ernest Roze i-au dat denumirea Psalliota xanthoderma . În timpul anilor ’80 și ’90, mulți micologi au preferat denumirea Psalliota, dar în prezent, numele lui Genevier a fost restabilit ca denumire validă pentru specie.
Genul Agaricus are o istorie evolutivă lungă, datând din perioada Jurasică, cu o diversitate care se estimează a fi între 178 și 139 milioane de ani. În comparație, genul Boletus s-a diversificat mult mai recent, între 44 și 34 milioane de ani .
Epitetul specific”xanthodermus” provine din cuvintele grecești „xanthos,” care înseamnă „galben,” și „derma,” care se traduce prin „piele”. Astfel, xanthodermus se referă la „piele galbenă.” Această denumire reflectă caracteristica principală a ciupercii, care îngălbeneste rapid la atingere sau leziune, în special în zona piciorului.
Pălăria: inițial, forma ei este convexă sau semisferică, dar, pe măsură ce îmbătrânește, devine plată și adesea puțin deprimată în centru, cu marginea ușor ondulată. Cuticula este netedă, de culoare albă, dar odată cu vârsta sau în condiții de uscăciune, poate căpăta o nuanță cenușie. Cuticula se desparte foarte ușor de pălărie. Are un diametru de 5-12 cm, rareori ajungând la 15 cm. Un aspect caracteristic este faptul că pălăria devine galbenă la atingere, în special pe margini sau după o leziune.
Lamele: sunt lungi, aglomerate și subțiri, cu marginea crestată. În faza inițială, ele au o culoare albicioasă, dar pe măsură ce ciuperca se maturizează, lamelele își schimbă culoarea. Încep rozalii, apoi devin treptat maroniu-negricioase la bătrânețe.
Carnea: este inițial compactă, dar devine rapid moale pe măsură ce se maturizează. Este albă, dar se îngălbenește imediat în contact cu aerul, mai ales la baza piciorului, unde devine galben-sulf, această trăsătură fiind un semn distinctiv. În plus, ciuperca emite un miros chimic de iod, fenol sau cerneală, în special atunci când este tăiată.
Sporii: sunt netezi și au o formă ovoidală până slab elipsoidală, cu dimensiuni cuprinse între 5–6,5 x 3,5–4 microni. Pulberea sporilor are o culoare brun-purpurie.
Piciorul: are o înălțime între 5 și 12 (uneori până la 15) cm și un diametru de 1–2 cm. Este suplu, lucios, și regulat, ușor dilatat la bază, unde formează un bulb caracteristic de culoare galbenă intensă, care devine mai evident atunci când este tăiat sau atins. Este de culoare albă, dar se îngălbenește puternic în partea inferioară, în special în urma unei leziuni. Piciorul este prevăzut cu un inel larg, membranos și persistent, alb pe partea superioară, dar ușor gălbui pe partea inferioară. Piciorul se desprinde ușor de pălărie.
Variabilitate: lamele diferă de la alb-murdar, la roz şi la brun-purpuriu. Cuticula, când este atinsă, capătă un colorit galben-aprins.
Habitat: crește în grupuri sau cercuri, în păduri de foioase și în păduri mixte, dar se poate întâlni și în iarbă, pe pășuni, pajiști, grădini și sub tufișuri. Această specie poate fi întâlnită de la câmpie până la munte. Perioada de apariție este din iunie până în octombrie, fiind mai frecventă după ploi.
Specii asemănătoare: Agaricus abruptibulbus (migdală de pământ- se colorează la atingere sau leziune imediat galben ca lămâia), Agaricus albolutescens (șampinioni alb-gălbui, are miros de anason, se colorează la atingere sau leziune în gălbui sau chiar galben-maroniu), Agaricus arvensis (ciupercă de câmp- are miros de anason, se îngălbenește încet la atingere sau leziune), Agaricus bresadolanus (se decolorează încet în roșu după o secțiune longitudinală), Agaricus campestris (ciupercă de bălegar- miros plăcut de ciuperci, după o secțiune longitudinală se decolorează în culoarea roz mai ales în jurul lamelelor). Agaricus silvicola (ciuperca de pădure- se decolorează la atingere sau leziune în pal-gălbui, are miros de anason sau migdale).
Interes gastronomic: este considerată toxică și nu este recomandată pentru consum. Conține mai multe toxine, inclusiv fenol și compuși de tip diazo și hidrazină, care pot provoca iritații gastro-intestinale severe. Aceste toxine irită membranele mucoase ale tractului digestiv, provocând simptome cum ar fi: vărsături violente, diaree, dureri abdominale, transpirație excesivă. Primele simptome apar de obicei la 1-6 ore după consumul ciupercii, iar intoxicația poate include și crampe musculare cauzate de dereglarea echilibrului acido-bazal în sânge, deshidratare și pierderea de apă din cauza vărsăturilor și diareei. Aproximativ 50% din cazurile de otrăvire legate de ciuperci din genul Agaricus provin din această specie. Din aceste motive, este important ca cei care culeg ciuperci să fie foarte atenți și să evite consumul acestei specii.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
