Alte denumiri: ciupercă de sulf, bureţi de lemn, ciuciuleţi nebuni, ciuperci pucioase, sulphur tuft, clustered woodlover, bitter kuritake, falsi chiodini.
Numele de gen “Hypholoma” înseamnă “ciuperci cu fire”. Epitetul specific “fasciculare” derivă din cuvântul latin “fascicularis” însemând “în pachete” sau “grupat”, referindu-se la modul de creştere “în pâlcuri”ale ciupercii.
Cel care a descris ciuperca pentru prima dată a fost botanistul englez William Hudson sub denumirea de Agaricus fascicularis în anul 1778 în lucrarea sa “Flora anglica”.
Pălăria este subţire în special spre margine, la început globulos-emisferică şi apoi aplatizată cu un gurgui central foarte extins sau cu o mică adâncitură, are diametrul de 2-7cm, de culoare galbenă, prezintă fragmente galben-maronii în urma valului parţial,
Cuticula este de culoare galben-sulf foarte aprinsă până la verzui, mai închisă la culoare şi aproape roşu-ruginiu în mijloc, la bătrâneţe cu tonuri de maro, complet netedă şi lucioasă.
Piciorul este foarte subţire, şerpuit, cilindric sau subţiat la bază, de aceeaşi culoare cu pălăria dar cu nuanţe mai palide, la bază are tendinţa să devină mai maroniu, iniţial este plin cu timpul devine gol pe dinăuntru, cu urmele unui inel fals, care dispar repede, are înălţimea de 3-6 cm.
La exemplarele tinere se observă între picior şi pălărie o cortină galbenă fină care rămâne parţial lipită de marginea pălăriei formând o membrană subţire şi franjurată şi de picior ca un inel fals.
Lamele sunt foarte dese, înalte, galbene ca sulful la început şi perfect aderente la picior, devenind cu vârsta verde-oliv şi la maturitate de culoare maro-închis.
Sporii: sunt foarte mici de 6-8 x 3-4 microni, elipsoidali, bruni-purpurii.
Carnea este galbenă, fragedă şi cu miros neplăcut şi gust amar.
Variabilitate: coloritul pălăriei ca şi cel al celorlalte părţi este destul de constant. Câteodată în locul gurguiului se poate observa o mică adâncitură. Piciorul este galben mai mult sau mai puţin închis iar la bază are tendinţa să devină maroniu. Lamele sunt la început galbene apoi devin verde-oliv şi la maturitate capătă nuanţe de maro-închis. Carnea din galbenă are tendinţa de a se înroşi.
Habitat: creşte în grupuri de sute de exemplare pe buştenii în stare de putrefacţie, specie des întâlnită în păduri de foioase şi de conifere. De la câmpie la munte.
Perioada de creştere: creşte pe toată durata anului, cu excepţia perioadei de îngheţ.
Specii asemănătoare: poate fi confundată cu Armillaria mellea (ghebele), Pholiota aegerita şi Hypholoma capnoides toate comestibile care se disting cu uşurinţă pentru că au carnea albă iar gustul nu este amar, Hypholoma capnoides (bureţii de buturugă) este similară cu gheba pucioasă dar are lamele de culoare cenuşie până la gri-violeaceu iar la bătrâneţe de culoare violet-negricios. Cu Hypholoma lateritium (gheba cărămizie) la care culoarea pălăriei variază de la roşu-cărămiziu până la brun-roşcat şi galben-ocru pe margini.
Sinonime: Agaricus fascicularis, Nematoloma fasciculare, Pratella fascicularis, Agaricus elaeodes, Hypholoma elaeodes, Dryophila fascicularis.
Priculozitate: este o specie toxică şi oricum nu se poate consuma din cauza gustului amar. Este foarte periculoasă dacă este consumată de către persoane în vârstă sau slăbite. Simptomele apar după 5-10 ore de la consumarea ciupercii provoacă diaree, dureri abdominale şi vărsături până la tulburări de vedere şi convulsii. Toxina principală este un steroid cunoscut sub numele de fasciculol E.
