Alte denumiri: iasca fagului, copită de iască, iască, văcălie de iască, tinder fungus, false tinder fungus, hoof fungus, tinder conk, tinder polypore, ice man fungus.

Prima descriere științifică a fost realizată de celebrul naturalist suedez Carl Linnaeus  în lucrarea sa fundamentală “Species Plantarum” din 1753. Deși Linnaeus a numit-o inițial Boletus fomentarius, numele sub care este cunoscută astăzi, Fomes fomentarius, a fost stabilit ulterior de micologul belgian Jean-Baptiste Kickx în 1867. Mult înainte de clasificarea modernă, medicul grec Hipocrate a menționat-o în jurul anului 415 î.Hr. pentru proprietățile sale de cauterizare a rănilor. 

Numele de gen Fomes înseamnă literal „iască” sau material folosit pentru a prinde și a menține focul. Epitetul sepcific “fomentarius” este un adjectiv derivat din “fomentum”, care se traduce prin „folosit pentru iască” sau pentru a ațâța focul. Astfel, numele s-ar traduce aproximativ prin „iasca folosită ca iască”, confirmând rolul crucial pe care l-a avut în supraviețuirea oamenilor timp de mii de ani, inclusiv pentru celebrul „om al ghețurilor” Ötzi, care purta fragmente din această ciupercă acum 5.000 de ani.

Aparatul fructifer: foarte compact, robust şi lemnos, poate fi comparat cu o copită de cal sau cu o scoică mare, diametru 5-50cm, înălţime 2-25cm, gri.

Suprafaţa: externă este formată dintr-o crustă cărnoasă, tare, foarte neregulată, cu şanţuri concentrice şi cu striaţii gri, devenind la bătrânețe negricioasă.

Porii: sunt destul de mici şi rotunzi. Culoarea este gri până la ocru-maroniu deschis.

Tuburile: sunt foarte scurte şi formează straturi anuale suprapuse. Au culoarea ruginie sau chiar brune.

Carnea: este tare şi uscată, cu miros slab de fructe şi gust foarte amar. De culoare brun-gălbuie sau brun-ruginie.

Variabilitate:  Coloritul aparatului fructifer variază între albicios şi galben-deschis, mergând până la gri. Porii sunt gri-deschis, dar, când sunt atinşi, devin maronii. Tuburile sunt ruginii sau bruni. Carnea poate fi gri sau brună.

Habitat: Această ciupercă se dezvoltă pe trunchiurile vii ale multor foioase, în special pe fagi şi mesteceni. Este foarte des întâlnită în Europa de Nord, iar în Europa Centrală şi de Sud, poate fi găsită, mai ales, la munte. Provoacă serioase daune forestiere.

Perioada de creștere: Perenă.

Sinonime:  Polyporus fomentarius, Ungulina fomentaria, Boletus fomentarius, Agaricus fomentarius.

Specii asemănătoare: Fomitopsis betulina (văcălie de mesteacăn), Fomitopsis pinicola, Ganoderma applanatum (băcălie de fag), Laricifomes officinalis, Phellinus pomaceus, Piptoporus betulinus (iasca mesteacănului).

Comestibilitate: Fără interes alimentar. 

Intrebuințări: este utilizată istoric ca “iască de foc” datorită capacității stratului interior de a menține scânteia și de a arde lent.  Din corpul ciupercii se prelucrează un material similar catifelei sau pielii, folosit pentru fabricarea de pălării, genți și alte obiecte artizanale.  În trecut, a fost folosită ca material hemostatic pentru oprirea sângerărilor rănilor externe. Este studiată pentru producția de biomasă și compuși biologic activi, precum melanina, în medii controlate. Structura sa fibroasă este explorată ca alternativă ecologică la materialele plastice sau sintetice în designul de produs. 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: