Alte denumiri: urechea nucului, burete păstrăv, urechea ulmului, bureţi negrii, ciupercă păstrăv, nucari, păstrăv de fag, păstrăvei, peştişori, dryad’s saddle, pheasant’s back mushroom.
Sinonime: Cerioporus squamosus, Boletus cellulosus, Boletus juglandis, Boletus polymorphus, Boletus squamosus, Bresadolia paradoxa, Cerioporus michelii, Polyporus pallidus, Polyporus infundibuliformis, Polyporus juglandis, Polyporus michelii, Polyporus squamatus, Polyporus rostkowii, Polyporus retirugis, Polyporus ulmi, Trametes retirugis.
Specia a fost descrisă pentru prima dată științific de către botanistul britanic William Hudson în 1778 și a fost denumită Boletus squamosus conform sistemului de clasificare utilizat în acea perioadă. Ulterior, în 1886, micologul francez Lucien Quélet a redenumit specia și i-a dat numele actual de Polyporus squamosus. Cu toate acestea, denumirea veche “Polyporus squamosus” este încă utilizată și cunoscută în literatura micologică. Numele Polyporus este compus din două părți, “poly” derivă din limba greacă și înseamnă “mult” sau “mai multe”, iar “porus” se referă la porii ciupercii. Aceasta face referire la structura porilor distinctivi găsiți pe partea de jos a ciupercii. Epitetul specific squamosus, este un cuvânt latin şi se traduce în română ca “scamos” sau “scămoşat”. Acest termen face referire la aspectul scamosat, solzos al suprafeței ciupercii, care prezintă solzi sau pete ridicate asemănătoare cu solzii. Numele științific “Polyporus squamosus” descrie caracteristicile morfologice ale ciupercii, respectiv structura porilor și aspectul solzos al suprafeței.
Pălăria: are un diametru cuprins între 10 și 40 (60) de centimetri. La început, pălăria este cărnoasă și plată, cu marginea răsucită în jos. Pe măsură ce ciuperca se dezvoltă, pălăria ia forma unei pâlnii în zona de inserție a piciorului și devine destul de subțire la periferie. Treptat, pălăria devine mai întâi gomoasă și, în cele din urmă, lemnoasă. Aspectul pălăriei poate fi descris ca fiind reniform (în formă de rinichi) sau ca un evantai, respectiv o scoică uriașă.
Cuticula: este netedă și poate fi de culoare galbenă sau palid maro. Pe suprafața sa, se găsesc numeroși solzi maronii dispuși în șiruri concentrice, oferindu-i ciupercii aspectul caracteristic. Aspectul ciupercilor poate varia în funcție de stadiul de dezvoltare, de mediu și de alți factori.
Tuburile: au o lungime maximă de aproximativ 1 cm și sunt decurente la picior. Aceasta înseamnă că ele se extind în jos pe partea laterală a piciorului. În tinerețe, sporiferele au o culoare albăstruie, dar pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, culoarea sporiferelor se schimbă, devenind din ce în ce mai puternică, asemănătoare cu coaja de alună.
Porii: sunt inițial mici și au o culoare albă sau gălbuie în tinerețe. În timp ce ciuperca maturizează, porii cresc în dimensiune și devin mari, unghiulari și zimțați. Aceasta înseamnă că marginea porilor este aspră și nu netedă. Pot exista și picături de apă prezente pe suprafața porilor, mai ales în fazele incipiente de dezvoltare.
Carnea: la exemplarele tinere carnea este albă, elastică și moale. Pe măsură ce ciuperca se maturizează, carnea devine din ce în ce mai gomoasă și capătă o consistență similară cu pluta. În stadiile avansate de dezvoltare, carnea devine lemnoasă. Mirosul cărnii variază în funcție de stadiul de dezvoltare. La exemplarele tinere, are un miros puternic făinos sau de pepene verde. Pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, mirosul devine astringent și prezintă note de tanin. Gustul cărnii este plăcut și dulceag în general.
Sporii: sunt fusiformi, netezi și au pereți subțiri. Dimensiunile sporilor variază de la aproximativ 10-14 x 4-5 microni. Pulberea sporilor este albă.
Piciorul: are o grosime variabilă, între 2 și 6 (8) cm. Este destul de tare și are o culoare albă în tinerețe, adesea cu o nuanță brumată. Pe măsură ce ciuperca se dezvoltă, piciorul devine neted, foarte gros și prezintă o formă de bont sau ghemuit. Este de obicei prins de pălărie într-o poziție excentrică, rar centrală. Pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, baza piciorului poate căpăta o culoare neagră, extinzându-se adesea până peste mijlocul trunchiului pe care ciuperca crește. Această înnegrire a bazei piciorului este un aspect comun în stadiile avansate de dezvoltare ale ciupercii Polyporus squamosus.
Habitat: poate fi găsită solitară sau în grupuri, adesea stratificate unul peste altul, în păduri de foioase, păduri mixte și parcuri, pe arbori cu lemn tare, în special pe nuci, fagi și ulmi. Apariția sa are loc de obicei în perioadele umede, de la (aprilie) mai până în iunie și apoi din septembrie până în octombrie (noiembrie). Este cunoscută pentru faptul că poate provoca putregaiul alb al lemnului.
Specii asemănătoare: Sarcodon imbricatus (o ciupercă comestibilă care crește pe sol și are țepi pe partea inferioară), Polyporus tuberaster (piciorul nu este negricios la bază, are o pălărie mai mică de 3-15 cm, poate prezenta o suprafață netedă sau ușor solzoasă, în timp ce pălăria Polyporus squamosus are solzi maronii dispuși în șiruri concentrice), Polyporus ciliatus, Neofavolus alveolaris (are pălăria de 2-12 cm în diametru, în formă de semicerc, de culoare portocaliu- ocracee, la bătrâneţe se poate decolora în galben- pal).
Interes gastronomic: nu este la fel de apreciată ca alte specii de ciuperci comestibile, există modalități de valorificare gastronomică a acesteia. Prăjirea ciupercii în unt cu usturoi și verdețuri, apoi servirea pe o felie de franzelă poate adăuga un gust plăcut și aromă ciupercii. De asemenea, ciuperca poate fi prăjită cu slănină și servită alături de o mămăliguță, pregătită ca un șnițel. Adăugată la o ciorbă, ciuperca poate aduce o aromă distinctă și poate îmbogăți gustul preparatului. Este important să fie selectate exemplare tinere și proaspete pentru a se obține cea mai bună calitate a preparatelor. Deși ciuperca Polyporus squamosus nu este adecvată pentru uscare datorită texturii sale lemnoase, poate fi utilizată în formă proaspătă în rețetele menționate anterior. În unele zone, ciuperca Polyporus squamosus a fost utilizată în medicina tradițională pentru proprietățile sale potențial benefice. De exemplu, în medicina chineză tradițională, ciuperca a fost folosită pentru a sprijini sistemul imunitar, pentru a reduce inflamațiile și pentru a promova sănătatea generală.
Reţetă cu ciuperca Polyporus squamosus: Ingrediente: 500 g ciuperci Polyporus squamosus, 3-4 căței de usturoi, tocați, 2 linguri de ulei de măsline, sucul de la jumătate de lămâie, ierburi proaspete (pătrunjel, cimbru, busuioc) tocate mărunt, sare și piper după gust. Instrucțiuni: Curățați și spălați bine ciupercile Polyporus squamosus pentru a îndepărta orice urmă de murdărie. Tăiați-le în felii potrivite. Încingeți uleiul de măsline într-o tigaie mare la foc mediu. Adăugați ciupercile și soteați-le timp de 5-7 minute sau până devin aurii și se înmoaie ușor. Adăugați usturoiul tocat în tigaie și continuați să soteați pentru încă 1-2 minute, amestecând continuu pentru a evita arderea usturoiului. Stoarceți sucul de lămâie peste ciuperci și amestecați bine. Lăsați să se gătească încă 1-2 minute. Adăugați ierburile proaspete tocate (pătrunjel, cimbru, busuioc) și amestecați pentru a combina aromele. Condimentați cu sare și piper după gust. Continuați să gătiți ciupercile încă 1-2 minute sau până când sunt complet gătite și aromele s-au combinat frumos. Transferați ciupercile prăjite cu usturoi și ierburi într-un vas de servire și serviți calde ca aperitiv sau ca garnitură pentru diverse preparate. Această rețetă simplă pune în valoare gustul ciupercilor Polyporus squamosus, iar combinația de usturoi și ierburi proaspete adaugă arome delicioase. Puteți ajusta cantitățile de usturoi, ierburi și condimente în funcție de preferințele dumneavoastră. Vă dorim poftă bună!
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
