Alte denumiri: ciocolați, ciuperca fierii, penișoară, ciupercă de scorțișoară, cinnamon webcap.
Sinonime: Agaricus cinnamomeus, Dermocybe fucatophylla, Gomphos cinnamomeus, Dermocybe cinnamomea, Flammula cinnamomea, Agaricus fucatophyllus.
Ciuperca a fost descrisă inițial sub numele de Agaricus cinnamomeus de către botanistul suedez Carl Linnaeus în celebra sa lucrare din 1753, “Species Plantarum”. Micologul englez Samuel Frederick Gray a reîncadrat specia în genul Cortinarius în 1821, păstrând epitetul original, în volumul său “A natural arrangement of British plants”.
Numele de gen “Cortinarius” provine din cuvântul latin „cortina,” care înseamnă „cortină” sau „văl.” Acest nume se referă la structura specifică a ciupercilor din acest gen, multe dintre ele au o cortină subțire, asemănătoare unui văl fin, formată din fire de păienjeniș, care acoperă lamelele în stadiul tânăr. Această cortină protejează inițial sporii și se rupe pe măsură ce pălăria se dezvoltă, lăsând uneori resturi vizibile pe marginea pălăriei sau pe picior.
Epitetul specific “cinnamomeus” provine din cuvântul latin „cinnamomum,” care înseamnă „scorțișoară.” Se referă la culoarea ciupercii, care amintește de nuanțele calde de maro-roșiatic ale scorțișoarei.
Pălăria: este subţire şi puţin cărnoasă. La început, aceasta este conică, dar se aplatizează treptat, devenind ușor boltită, cu o tendință comună de a avea un gurgui ascuțit în centru. Cuticula este mătăsos-fibroasă sau chiar fin solzoasă, iar textura este uscată, pierzându-și treptat densitatea pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Culoarea variază de la galben-maroniu la ocru-roșcat și brun de scorțișoară, iar centrul pălăriei este adesea mai închis. Are un diametru de 3-9 cm.
Lamele: sunt înalte, late, ușor bombate, şi decurente. Sunt organizate dens, cu ramificații și bifurcări spre marginea pălăriei. Culoarea inițială a lamelelor este un viu portocalie, care se transformă în nuanțe de brun de scorțișoară pe măsură ce ciuperca maturizează. La început, lamelele sunt acoperite cu fragmente subțiri galbene ale vălului parțial, conferindu-le un aspect distinctiv.
Carnea: în pălărie este destul de subțire, în timp ce în picior devine fibroasă. Culoarea sa variază de la galben până la nuanțe de șofran, iar la ciupercile mai mature pot apărea tonuri de măsliniu. Mirosul este asemănător cu cel al ierbii sau sfeclă furajeră, iar gustul este considerat neplăcut.
Sporii: sunt alungit ovoidali, cu un apicol distinct. Extern, sporii sunt punctați, iar interiorul este granulat. Măsoară între 7-9 micrometri lungime și 4,5-6,5 micrometri lățime. Sporii sunt galbeni ca lămâia și pulberea lor este ruginie.
Piciorul: este lung, subțire, aproape cilindric, cu o ușoară îngroșare spre bază. La început este plin, dar devine gol pe interior pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Este fibros și poate avea o schiță abia vizibilă a unui inel, care este un rest al vălului parțial. Suprafața piciorului este gălbuie, adesea cu striuri longitudinale maronii și nuanțe măslinii spre bază. Lungimea variază de la 4 la 8 cm (uneori până la 10 cm), iar lățimea este între 0,6 și 1 cm.
Habitat: este o specie otrăvitoare ce formează simbioze micorizale pe rădăcinile arborilor. Această ciupercă preferă terenurile acide și umede și se găsește frecvent în păduri de foioase și conifere, în special pe solurile acoperite cu mușchi, sub mesteceni sau molizi. Este comună în turbării și alte habitate bogate în umiditate. De obicei, crește în grupuri mici, fiind activă din iulie până în octombrie sau chiar noiembrie, de la zonele de câmpie până la altitudini montane.
Cortinarius cinnamomeus este cunoscut pentru capacitatea sa de a forma micorize cu plante specifice, cum ar fi Carex flacca și Carex pilulifera. Aceste ciuperci creează structuri asemănătoare ectomicorizelor, care sunt caracterizate printr-o manta fungică distinctă, care poate avea între 85 și 100 micrometri grosime. Această interacțiune implică hife care pătrund între celulele epidermice și corticale ale rădăcinii plantelor gazdă. Acest tip de relație simbiotică este esențială pentru sănătatea și dezvoltarea plantelor gazdă, oferindu-le o capacitate mai bună de a absorbi nutrienți din sol.
Specii asemănătoare: Cortinarius cinnabarinus, Cortinarius malicorius, Cortinarius fasciatus, Cortinarius brunneus, Cortinarius laniger.
Interes gastronomic: este considerată în general necomestibilă din cauza gustului său neplăcut și a cărnii subțiri, dar ceea ce este deosebit de îngrijorător este faptul că această ciupercă conține o toxină numită orelanină. Această toxină poate provoca sindromul orelanian, care are un debut tardiv, manifestându-se după 5 până la 14 zile de la consum, chiar și până la trei săptămâni.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
