PĂLĂRIA, foarte groasă şi cărnoasă, este, la început, emisferic – globuloasă şi, la maturitate, devine convexă sau chiar aproape plată.
CUTICULA este netedă, niciodată lipicioasă, relativ catifelată şi, câteodată, uşor granuloasă, sau cu crăpături extrem de fine.
PICIORUL este masiv, foarte tare, puţin îngroşat la bază, semănând cu o pară, sau cilindric, cu suprafaţa acoperită de o reţea fină în relief, cu ochiurile foarte mici.
PORII sunt foarte mici şi rotunzi.
TUBURILE sunt destul de scurte şi subţiri.
CARNEA este relativ compactă, albă, nu-şi schimbă culoarea în contact cu aerul, cu miros şi gust foarte plăcute.
VARIABILITATE: Coloritul pălăriei este, iniţial, negricios, iar la ciuperca matură devine brun – închis, câteodată cu pete mai deschise, de dimensiuni variabile. Reţeaua de pe picior, mai întâi albicioasă, devine de culoarea cojii de alună. Tuburile şi porii se pot schimba de la alb – crem la galben – deschis şi, dacă sunt presaţi cu degetele, capătă o culoare verde – măslinie.
HABITAT. Creşte, de preferinţă, în pădurile de foioase, în special în regiunile cu climă caldă, de la deal la munte.
PERIOADA DE CREŞTERE: Vara – toamna.
SPECII ASEMĂNĂTOARE: Coloritul şi densitatea cărnii ajută la recunoaşterea acestei specii, dar exemplarele tinere pot fi confundate cu Tylopilus felleus, cu gust amar.
INTERES GASTRONOMIC: Este o ciupercă excelentă din punct de vedere gastronomic, pretându-se la cele mai variate moduri de preparare (vezi Boletus edulis). Este foarte bună şi crudă, ca salată, sau conservată în ulei.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: