Alte denumiri: foalele pădurii, cocoșul pădurii, giant polypore, black staining polypore.
Sinonime: Boletus giganteus, Agaricus multiplex, Polyporus giganteus, Merisma giganteum, Cladomeris giganteus, Grifola lentifrondosa, Polypilus giganteus, Grifola gigantea, Grifola lentifrondosus.
Descrierea inițială a ciupercii a fost realizată de micologul afrikaner Christian Hendrik Persoon în 1794 sub numele de “Boletus giganteus”. Ulterior, specia a fost redenumită și plasată în genul actual de către micologul finlandez Petter Adolf Karsten, în 1882. Karsten a creat genul “Meripilus” și a denumit specia Meripilus giganteus, ceea ce reprezintă denumirea sa actuală, validă și utilizată până astăzi.
Numele de gen “Meripilus” provine din greaca veche, compus din două cuvinte “Meri”care derivă din cuvântul grecesc méros, care înseamnă „parte” sau „diviziune”. Acest termen ar putea face referire la aspectul segmentat sau divizat al corpului fructifer al ciupercilor din acest gen. Și cuvântul “Pilus” care vine din latină și înseamnă „pălărie” sau „cap”, făcând referire la structura ciupercilor. Epitetul specific “giganteus” provine din limba latină și înseamnă „gigantic” sau „uriaș”. Acesta reflectă dimensiunile impresionante ale ciupercii Meripilus giganteus, care este cunoscută pentru corpurile sale fructifere mari și masive, ce pot atinge dimensiuni considerabile, adesea cântărind câteva kilograme. Numele subliniază astfel mărimea neobișnuită a acestei ciuperci în comparație cu alte specii.
Aparatul fructifer: este compus din numeroase niveluri semicirculare, care se dezvoltă dintr-un trunchi comun, așezate unul deasupra altuia, foarte strânse unul într-altul și asemănătoare țiglelor de pe acoperișul unei case. Fiecare pălărie este subțire, foarte catifelată, crestată radial și cu multe striații concentrice. Are o mărime de 5-20 cm și o grosime de 4 cm. Marginile sunt ondulate și uneori crestate. Ciuperca pe măsură ce crește, poate deveni mai neregulată, cu mici riduri sau striații. La maturitate, poate prezenta crăpături, devine ușor solzoasă sau rugos-fibroasă, în special în condiții de uscare. Se înegrește la atingere sau cu vârsta. Culoarea este inițial albicios-gălbui până la palid maroniu, ulterior devine ocru-maroniu, ruginiu, castaniu sau brun-roșcat, marginea este mai deschisă bej-gălbuie. Pe vreme uscată pălăriile tind să se decoloreze. Mărimea totală poate atinge în diametru de peste 1m și o greutate de peste 30 de kg.
Tuburile: se dezvoltă mai târziu, sunt albe, scurte 4-6 mm, nedetașabile. Porii sunt mici, rotunzi, albicioși, până la alb-gălbui. La presare se înegresc imediat.
Spori: sunt mici, netezi, granulați în interior, aproape globuloși, hialini, cu o mărime de 5,5 x 6,5 x 5-5,5 microni. Pulberea lor este albă.
Carnea: în stadiul tânăr este moale și suculentă, apoi devine fibroasă, pieloasă. Culoarea este albă, apoi roșiatică, devine negricioasă dacă ciuperca este tăiată. Inițial mirosul este aromatic de ciuperci și gust plăcut, pe măsură ce ciuperca devine matură devine amară și acidulată.
Variabilitate: coloritul aparatului fructifer poate varia de la brun-ocru la roșietic, cu pete negricioase de dimensiuni diferite. Porii sunt albicioși sau gălbui, se înegresc atunci când sunt atinși. Carnea este albă dar în contact cu aerul mai întâi se înroșește și apoi se înegrește.
Habitat: preferă soluri bogate în nutrienți, umede, care ajută la dezvoltarea sa. Se poate dezvolta de asemenea pe zone cu umbră, protejate de lumina directă a soarelui. Se dezvoltă în principal în păduri de foioase sau mixte, fiind adesea asociată cu specii de arbori precum stejarul, fagul și altele. Este întâlnită frecvent în apropierea trunchiurilor de copaci sau pe lemnul în putrefacție, mai ales în jurul rădăcinilor. De asemenea, poate fi găsită pe soluri umede și fertile. Apar în perioada lulie- noiembrie.
Specii asemănătoare: Grifola frondosa (foalele vacii- carnea este albă și nu se decolorează după tăiere), Polyporus umbellatus (bureți iepurești- ciuperca se strică destul de repede și emite un miros desgustător), Bondarzewia mesenterica ( formează aparate fructifere mari, cu mai multe „pălării” suprapuse, asemănătoare unei roți, de culoare variabilă de la alb la maro-gri sau chiar brun închis), Polyporus berkeley (de culoare variabilă de la alb până la gri pal, crem, bej sau galben).
Interes gastronomic: este considerată comestibilă când este tânără, însă mulți micologi o clasifică drept o ciupercă de comestibilitate redusă sau necomestibilă din cauza texturii sale fibroase și a gustului nu foarte plăcut la maturitate. De asemenea, odată ce devine matură, carnea devine dură și dificil de consumat. Când ciuperca este proaspătă și tânără, poate fi utilizată în diverse preparate culinare, cum ar fi sotată sau adăugată în supe și tocănițe. Este necesar să fie bine gătită pentru a deveni mai moale. Ciupercile Meripilus giganteus au un gust plăcut atunci când sunt tinere, dar este recomandat să fie gătite imediat după cules, deoarece se deteriorează repede. Deși comestibilă când e tânără, unele persoane pot prezenta sensibilitate digestivă la această ciupercă, așa că este recomandat să fie consumată cu prudență.
Rețetă cu ciuperci Meripilus giganteus– Sote de Meripilus giganteus: 500g de ciuperci Meripilus giganteus tinere, 2-3 linguri de ulei de măsline sau unt, 3-4 căței de usturoi, tocați mărunt, 1 ceapă medie, tocată, sare și piper după gust, o legătură de pătrunjel proaspăt, tocat fin, suc de lămâie (opțional). Mod de preparare: curăță bine ciupercile de impurități și taie-le în bucăți de dimensiuni medii. Pentru a îndepărta potențialul gust amar și a face textura mai plăcută, poți fierbe ciupercile timp de 5-10 minute în apă cu sare. După fierbere, scurge-le bine. Într-o tigaie mare, încălzește uleiul de măsline sau untul la foc mediu. Adaugă ceapa și usturoiul și sotează-le până devin aurii. Pune ciupercile în tigaie și gătește-le la foc mediu, amestecând ocazional, până când se înmoaie și încep să se rumenească (aproximativ 10-15 minute). Adaugă sare și piper după gust și sucul de lămâie pentru o notă proaspătă. Presară pătrunjelul tocat deasupra și servește cald. Poți servi ciupercile sote cu cartofi piure, cartofi prăjiți sau cartofi copți sau cu o porție de mămăligă cremoasă . Merg bine cu legume la grătar, cum ar fi dovlecel, ardei sau sparanghel, pentru o masă mai ușoară și echilibrată. Pofta bună!
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
