Alte denumiri: râşcov mucos, slimy milkcap, beech milkcap;

Ciuperca a fost descrisă pentru prima dată de micologul suedez Elias Magnus Fries ca Agaricus blennius în anul 1815, înainte de a primi numele său actual în anul 1838, denumirea de Lactarius înseamnă “producere de lapte”, cu referire la latexul lăptos care iese din lamelele ciupercilor atunci când sunt tăiate sau sfărâmate, cuvântul “blennius” derivă din cuvântul “blenna” care înseamnă mucus, cu referire la vâscozitatea pălăriei;

Pălăria este la început, convexă, apoi din ce în ce mai plată, şi, la deplină maturitate, destul de adâncită în mijloc, chiar în formă de pâlnie, cu marginea în nuanţă mai deschisă şi, câteodată, acoperită cu un puf fin, diametru 4-10cm, gri-verde;

Cuticula este netedă, lucioasă şi lipicioasă, pe vreme umedă vâscoasă, cu dungi concentrice într-o culoare mai închisă: gri-măsliniu, gri-verzui, gri-brun până la brun-verzui;

Piciorul este cilindric, foarte bont şi lipicios, înălţime 4-6cm, gri;

Lamelele sunt subţiri şi dese, clar bifurcate, arcuite cu muchii netede, care stau foarte înghesuite, fiind iniţial aderate larg la picior, lungindu-se în vârstă şi devenind slab decurente de-a lungul lui, coloritul este la început alb, dar se schimbă spre alb-gălbui, în deplină maturitate apare adesea cu pete mici gri-murdare, la apăsare se colorează în gri până la gri-măsliniu;

Carnea albicioasă, este compactă, dar destul de fragilă, aproape fără miros şi cu gust acru şi iute. Când este ruptă, emană un suc gros, alb;

VARIABILITATE – Pălăria variază de la gri la verde murdar, cu dungi concentrice. Piciorul este, la început, plin, apoi gol în interior. Lamele albicioase au tendinţa să devină maronii când sunt atinse. Carnea,  albă,  când  este  tăiată, devine gri. Când sucul emanat la ruperea  cărnii  se  usucă,   are o culoare gri-verzuie;

HABITAT: Creşte de obicei în grupuri mici în pădurile de foioase şi, mai ales, pe sub fagi. La deal şi la munte;

PERIOADA DE CREŞTERE: Vara-toamna;

SPECII ASEMĂNĂTOARE: Se aseamănă foarte mult cu Lactarius fluens care creşte în aceleaşi locuri, dar se diferenţiază prin sucul întotdeauna alb;

SINONIME: Agaricus blennius, Lactarius viridis, Agaricus viridis, Galorrheus blennius, Lactifluus blennius, Lactarius blennius f. virescens;

Comestibilitate: Fără interes alimentar.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: