Ciuperca Amanita smithiana (Smith’s amanita) a fost descrisă de micologul olandez Cornelis Bas în 1969. Numele specific, “smithiana” este un omagiu adus micologului Alexander H. Smith, care a colectat specimenele tip în 1941 în Washington, SUA.
Pălăria: inițial este convexă, devenind mai întinsă pe măsură ce ciuperca se maturizează, dar rămâne adesea ușor bombată în centru. Variază de la 5 la 20 cm în diametru. Suprafața pălăriei este netedă și poate fi ușor lipicioasă sau unsuroasă la atingere, mai ales în condiții umede. Culoarea este de obicei albă, uneori cu nuanțe cremoase sau gălbui în jurul marginilor, și prezintă mici solzi sau fragmente de văl albicios pe suprafață, care pot dispărea odată cu maturitatea. Marginea pălăriei este netedă și poate fi ușor ondulată la exemplarele mai mature.
Lamele: sunt relativ late, cu margini netede, sunt dese și aglomerate. Sunt libere față de picior. Culoarea este la început de un alb imaculat, dar pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, pot căpăta ușoare nuanțe de crem sau galben palid.
Carnea: este albă, fermă, dar devine moale pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Gustul este descris ca fiind neplăcut sau amar, iar mirosul nu este distinctiv, dar poate avea o ușoară tentă dulceagă la exemplarele mature.
Sporii: sunt netezi, incolori, elipsoidali. Pulberea sporilor are o culoare albă.
Piciorul: este cilindric, dar se îngroașă la bază într-un bulb evident, de obicei cu un diametru mai mare de până la 5 cm. Are o lungime de 10–20 cm și o grosime de 1,5–3 cm. Suprafața ciupercii are o textură netedă sau ușor fibroasă, de culoare albă, care se poate păta ușor în galben spre bază la atingere sau la expunerea aerului. Prezintă un inel membranos, larg și persistent, alb, care poate deveni mai fragil odată cu vârsta ciupercii. La bază, ciuperca are o volvă bine dezvoltată și persistentă, albă și membranoasă, care poate fi parțial ascunsă sub pământ.
Habitat: crește solitară sau în grupuri mici și poate fi găsită din vară până în toamnă. Preferă habitate umede și este întâlnită în principal în pădurile de conifere, în special sub pini și brazi.
Specii asemănătoare: Amanita proxima.
Interes gastronomic: este considerată otrăvitoare. Această ciupercă poate provoca simptome de intoxicație, care includ greață, vărsături, dureri abdominale și diaree. Toxinele pe care le conține pot afecta ficatul și sistemul gastrointestinal, similar cu alte ciuperci din genul Amanita, multe dintre care sunt recunoscute pentru toxicitatea lor.
