Pălăria este, la început, emisferică, apoi convexă şi, în final, mult lăţită şi câteodată scobită în centru, de obicei de culoare roşu-sângeriu, diametru 8-20cm, roşie.

Cuticula este lucioasă, lipicioasă şi acoperită relativ din abundenţă de negi albi, care sunt resturi de volvă pe care ploaia uneori le desprinde.

Piciorul este cilindric, bulbos la bază, alb şi vâscos, cu volvă delicată şi deseori transformată în negi, înălţime 10-25cm, alb.

Inelul, este foarte lat, lăbărţat, membranos, alburiu şi uneori striat.

 

 

Lamele sunt albe, foarte dese şi cu multe lamele.

VARIABILITATE. Pălăria, de un roşu aprins, este foarte rar portocaliu-închis. Lamele pot avea de multe ori nuanţe galbene ca lămâia. Piciorul este, iniţial, plin, apoi gol pe dinăuntru.

HABITAT: Creşte în pădurile de foioase şi de conifere, într-o simbioză complexă, de la câmpie până la limita superioară (alpină) de vegetaţie arboricolă.

PERIOADA DE CREŞTERE. Vara-toamna.

SPECII ASEMĂNĂTOARE. Poate fi confundată cu Amanita caesarea, foarte bună de mâncat, care însă are întotdeauna piciorul, inelul şi lamele galbene, sau cu Amanita aureola, la fel de toxică.

 

 

SINONIME Agaricus muscarius, Agaricus aurantiacus.

PERICULOZITATE:  TOXICĂ – este o specie extrem de toxică, a cărei periculozitate este datorată prezenţei a doi alcaloizi, muscarina, care provoacă sindroame nervoase grave, şi muscaridina, care dă crize gastrointestinale.

Mai conţine şi bufotenina, halucinogenă. Simptomul nervos se manifestă cu delir, ameţeală, convulsii, şi în final, somn profund.

Sindromul gastrointestinal prezintă dureri, vomă, diaree, transpiraţie abundentă. Semnele de otrăvire apar rapid (între 1-4 ore), de aceea intervenţia medicului trebuie să fie promptă.