Alte denumiri: lingzhi mushroom, mannetake mushroom (Ciuperca de 10.000 de ani), ciuperca divină, ciuperca magică, ganoderma lucioasă, ciuperca de bun augur, regele miraculos al plantelor, elixirul tinereţii eterne, ciuperca imortalităţii, linguriţa zânelor.

Botanistul şi micologul finlandez  Petter Adolf Karsten, numit şi “tatăl micologiei finlandeze“,  în anul 1881 a numit această ciupercă “Ganoderma”. Aceasta derivă din limba greacă şi latină, Ganoderma: “ganos” în greacă însemnând “luminozitate“, şi “derma” care înseamnă “piele“, împreună “piele strălucitoare“. Epitetul specific lucidum în latină însemnă “strălucitor“, cu referire la aspectul lăcuit al suprafeţei ciupercii.

Este foarte apreciată în Asia, de mii de ani, apar informaţii în documente scrise la fel de vechi ca Dinastia Han şi reprezintă una dintre cele mai vechi simboluri ale bunăstării şi longevităţii, acestea erau rezervate doar împăraţilor. În cultura tradiţională a Chinei, ciuperca este un talisman al norocului, al sănătăţii şi longevităţii. Zeiţa vindecării Guanyin este uneori înfăţişată ţinând o ciupercă în mână. Cu gust destul de amar şi datorită proprietăţilor extraordinare, a început să fie cultivată în toată lumea. Sunt disponibile sub cele mai diverse forme, de la ceaiuri şi cafea, la tincturi, sub formă de pudră, capsule, sucuri, sirop.

Habitat: este singura specie de Ganoderma care posedă picior, în natură ciuperca creşte la baza tulpinilor de arbori de foioase, în special pe cea de arţar, stejar. Doar doi sau trei din 10.000 de astfel de arbori îmbătrâniţi vor avea o creştere a ciupercii, prin urmare în forma sa sălbatică este extrem de rară.

O dietă bine echilibrată, multă mişcare în aer liber, un psihic echilibrat sunt esenţiale pentru un sistem imunitar puternic. Deseori organismul are nevoie de sprijin extern suplimentar cum este Ganoderma lucidum care este o ciupercă extrem de rară, ce îmbunătăţeşte în mod semnificativ funcţionarea sistemului imunitar, având proprietăţi antialergice, antiinflamatoare, antivirale, antibacteriene, antioxidante, de asemenea este un excelent remediu antistres, antitumoral, cu efect antitrombotic. Studiile clinice au ajuns atât de departe încât Japonia include această ciupercă pe lista oficială a medicamentelor utilizate în paralel cu chimioterapia.

Substanţe: conţine peste 200 de componente active, glucanul, cantaxantina, triterpenoide- acizi ganoderici (au o structură moleculară similară cu cea a hormonilor steroizi, sporesc înmulţirea celulelor macrofage şi celulelor T), steroli izolaţi: ganoderol, acid ganoderenic, ganoderiol, ganodermantriol, lucidadiol şi ganodermadiol, polizaharide solubile în apă – beta-glucan (Ganoderans A,B,C), manitol, cumarina, alcaloizi,  vitamine: A,C,E, antioxidanţi, proteine, glucide, acizi graşi nesaturaţi- acid oleic, fibre, minerale: sodiu, cupru, zinc, seleniu, aminoacizi, hidraţi de carbon, albumine, adenozine, germaniu organic.

Utilizare:  pentru că are un gust amar şi este lemnos, ciuperca este pur medicamentoasă, nu culinară. Este util în : scade nivelul colesterolului, scade tensiunea arterială, inhibă eliberarea de histamină care ajută la scăderea reacţiilor alergice, efect benefic asupra tulburărilor de somn, anxietăţii, stresului, efect calmant şi relaxant asupra sistemului nervos central, artrită reumatoidă, afecţiuni renale, hepatice, astm, bronşită, infecţii virale, afecţiuni gastrointestinale, stimularea sistemului imunitar (creşte limfocitele T), cancer, tumori, potenţial de diminuare a nivelului colesterolului, diabet tip II, hiperplazie benignă de prostată, amână îmbătrânirea celulelor ADN, restabileşte starea naturală a organismului facilitând funcţionarea normală a organelor, oferă protecţie împotriva bolilor cardiovasculare, protejează organismul de efectele radicalilor liberi, reglează echilibrul acido-bazic (alcalinizant), util în tratamentul bolilor sistemului imunitar inclusiv Sida.

Beneficii: ciuperca Ganoderma lucidum conține o gamă largă de substanțe biologic active, incluzând polizaharide, triterpene, acizi grași esențiali, proteine și aminoacizi, glicoproteine, vitamine și minerale. Printre acestea se numără: polizaharide: Ganoderma lucidum conține o gamă largă de polizaharide, incluzând beta-glucani, care au proprietăți imunomodulatoare și anti-inflamatorii. Triterpene: acestea sunt compuși organici cu proprietăți antivirale, antialergice și anti-tumorale. Acizi grași esențiali: ciuperca conține acizi grași esențiali, incluzând acid linoleic și acid gamma-linolenic, care au proprietăți anti-inflamatorii și imunomodulatoare. Proteine și aminoacizi: ciuperca conține o gamă largă de proteine și aminoacizi, incluzând lizina, treonina și cistina, care sunt esențiali pentru funcționarea normală a organismului. Glicoproteine: acestea sunt proteine legate de molecule de zaharide, care au proprietăți anti-inflamatorii și imunomodulatoare. Vitamine: precum vitamina B2, vitamina B3, vitamina D și vitamina E. Minerale: ciuperca conține minerale precum calciu, fier, magneziu și seleniu.

Recomandări: doza zilnică este de 1-3 g/zi, pudră de ciuperci, dimineaţa pe nemâncate, cu foarte multă apă. Consumul împreună cu Vitamina C ajută organismul să asimileze ingredientele active din ciupercă. Aceasta se poate adăuga în băuturi: sucuri de fructe, smoothie-uri, şi în mâncare.

Dar, doza zilnică recomandată de ciupercă Ganoderma lucidum poate varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv vârsta, starea generală de sănătate și scopul tratamentului. De asemenea, este important să țineți cont de modul de prelucrare și concentrația de substanțe active din produsul specific pe care îl utilizați.

În general, dozele recomandate de ciupercă Ganoderma lucidum variază de la 2-3 g pe zi pentru suplimente alimentare, la 4-6 g pe zi pentru ceaiuri sau extracte. Este important să consultați un medic înainte de a începe orice tratament cu ciuperca Ganoderma lucidum, mai ales dacă aveți probleme de sănătate sau luați medicamente.

 

Precauţii:

– când nu sunt utilizate corespunzător aceste ciuperci pot provoca unele efecte secundare de exemplu uscăciunea gurii şi a gîtului, sângerări nazale, deranjări stomacale, ameţeli, mâncărimi;

– nu ar trebui sa le folosească persoanele cu tensiunea arterială foarte scăzută, tulburări de coagulare a sângelui (de ex: trombocitopenie);

– ciuperca are proprietatea de a subţia sângele, nu trebuie consumată împreună cu alte medicamente care au aceeaşi proprietate (anticoagulante);

– cei care sunt alergici la ciuperci ar trebui să evite această ciupercă;

– nu trebuie administrată în perioada sarcinii şi alăptării;

– dacă urmaţi un tratament, consultaţi un specialist înainte de a consuma produse ce conţin această ciupercă.

Este important de menționat despre cantitățile și raporturile dintre aceste substanțe pot varia în funcție de condițiile de cultivare și prelucrare ale ciupercii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *