Alte denumiri: ghebe de luncă, bureciori de rouă, ciuperca păşunii, ciuperca de pajişte, fairy ring mushroom, fairy ring champignon.
Sinonime: Agaricus oreades, Agaricus pratensis, Collybia oreades , Marasmius praticola.
Micologul britanic William Hudson a descris pentru prima dată ciuperca sub numele de Agaricus pratensis în cartea sa Flora anglica – exhibens plantas per Regnum Britanniæ sponte crescentes publicată în anul 1778. Acesta a fost unul dintre primii botaniști și micologi britanici și a făcut multe contribuții importante în domeniul botanicii și micologiei. Numele Marasmius oreades a fost introdus de micologul englez Miles Joseph Berkeley în 1836 și este cel mai acceptat și utilizat astăzi în rândul botaniștilor și micologilor.
Numele Marasmius oreades este format din două cuvinte. “Marasmius” provine din limba greacă veche “μαρασμός” (marasmus), care înseamnă “uscarea” sau “sfârșitul”, în referință la aspectul uscat al ciupercii. “Oreades” vine de la “Oread” și face referire la nimfa Oreada, fiind o referință la habitatul tradițional al acestei ciuperci în pajiști și locuri deschise de la marginea pădurilor. Astfel, numele Marasmius oreades se referă la aspectul uscat al ciupercii și la habitatul său tradițional.
Pălăria este la început conică sau în formă de clopot, dar o dată cu maturizarea, devine plată şi uneori uşor adâncită, cu un gurgui extins, puţin accentuat. Poate ajunge la o dimensiune de până la 5 centimetri în diametru. Marginea pălăriei este adesea ondulată sau crestată. Zona centrală este întotdeauna mai închisă.
Cuticula este de obicei de culoare bej-gălbui sau maro-deschis. Această culoare poate varia ușor în funcție de stadiul de maturitate al ciupercii și de condițiile de mediu în care a crescut. Suprafața cuticulei poate fi uscată sau ușor unsuroasă la atingere.
Carnea: pălăriei este delicată, cea a piciorului, fibroasă, albicioasă, cu miros tipic, plăcut, de ciupercă şi gust slab, dulceag.
Lamele sunt mult distanţate între ele, cărnoase şi late. Nu sunt unite cu piciorul şi au lamele vizibile. La început au culoarea albicioasă iar la bătrâneţe capătă culoarea maro-nucă.
Sporii: sunt elipsoidali, cu mărimea de 8-10 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă.
Piciorul este lemnos, cilindric, subţire şi înalt, are baza uşor îngroşată şi acoperită de puf albicios, este ușor brun și poate fi ușor curbat. Este de acceaşi culoare ca pălăria dar în nuanţe mai deschise. Are o lungime de până la 8 centimetri și o grosime de aproximativ 1-2 milimetri. De asemenea, piciorul poate fi ușor flexibil și are o textură fină. La bază, piciorul se poate subția și poate fi atașat la un mic rizom, care ajută la ancorarea ciupercii în sol.
Variabilitate: coloritul pălăriei se poate schimba între galben-ocru şi culoarea cojii de alună-deschis, cu zona centrală întotdeauna mai închisă. Piciorul are acelaşi colorit cu pălăria, dar în nuanţe mai deschise. Lamele pot fi de la albicioase la maro-deschis.
Habitat: este o specie saprofită, ceea ce înseamnă că trăiește în straturi de sol bogate în materie organică în descompunere. Această ciupercă poate fi găsită într-o gamă largă de habitate, inclusiv pajiști, păduri de conifere și de foioase, terenuri agricole și grădini. De asemenea, este cunoscută pentru creșterea sa în jurul marginilor de drumuri și în parcuri. Este o ciupercă adaptabilă și poate supraviețui într-o varietate de condiții de mediu. Acest lucru face ca această ciupercă să fie întâlnită în multe părți ale lumii, inclusiv în regiunile temperate și tropicale. Este una dintre cele mai comune ciuperci de pe solul umed și bogat în materie organică și poate fi observată de obicei în grupuri sau in cercuri numite “cercuri de vrăjitoare”. Poate fi găsită de obicei din luna mai până în luna octombrie.
Specii asemănătoare: Clitocybe dealbata (crește adesea în păduri de foioase sau conifere, în timp ce Marasmius oreades este mai frecvent întâlnită în zonele de pajiști sau în grădini), Chlorophyllum molybdites (este otrăvitoare şi mult mai mare decât Marasmius oreades, are o culoare verde-măslinie sau maronie-verde, în timp ce Marasmius oreades are o culoare maronie sau bej), Gymnopus dryophilus (sau stejăriţă- are un miros mai puternic și mai neplăcut, uneori descris ca fiind de rășină sau de faină râncedă), Clitocybe rivulosa (are un miros și un gust neplăcut, spre deosebire de Marasmius oreades, care are un miros plăcut și un gust savuros), Mycetinis scorodonius (sau cocârţi- are un miros puternic de usturoi).
Interes gastronomic: este o ciupercă comestibilă și apreciată pentru gustul său delicat și aroma plăcută, fiind utilizată în diferite preparate culinare, cum ar fi supe, tocănițe, sosuri sau ca garnitură pentru diverse feluri de mâncare. De obicei, se consumă după ce a fost curățată și pregătită prin fierbere sau prăjire în ulei sau unt, fiind utilizată ca ingredient în diverse preparate culinare, inclusiv în salate, sosuri sau alături de carne sau legume. De asemenea, ciuperca poate fi uscată și păstrată pentru a fi folosită ulterior.
Rețetă simplă pentru un sos cremos cu ciuperci, perfect pentru a însoți paste sau orez: Ingrediente: 300g de ciuperci Marasmius oreades, curățate și tăiate în felii, 2 căței de usturoi, tocați, 1 ceapă mică, tocată, 1/2 cană de smântână lichidă, sare și piper, 2 linguri de ulei de măsline. Instrucțiuni: Încălziți uleiul de măsline într-o tigaie mare. Adăugați ceapa și usturoiul și căliți-le până când devin translucide. Adăugați ciupercile și gătiți-le la foc mediu până când încep să se înmoaie. Adăugați smântâna și amestecați bine. Reduceți focul și lăsați sosul să fiarbă până când devine cremos. Asezați sosul peste paste sau orez și savurați. Puteți adăuga și alte ingrediente după gust, cum ar fi ardei roșu sau verde, ciuperci champignon sau brânză parmezan rasă.
