Alte denumiri: prepelecuț, umbrella polypore, Zhu ling, Hei zhu ling, Zhu ling jun, Chorei.
Sinonime: Polypilus umbellatus, Merisma umbellatum, Fungus ramosissimus, Cerioporus umbellatus, Pocillaria umbellata, Grifola umbellata, Boletus umbellatus, Boletus ramosissimus.
Ciuperca Polyporus umbellatus a fost descrisă inițial de micologul olandez, Christian Hendrik Persoon în anul 1801. Mai târziu, în 1821, Elias Magnus Fries, un celebru micolog suedez, a preluat descrierea și a consolidat clasificarea ciupercii în genul Polyporus, făcând parte din familia Polyporaceae din încrengătura Basidiomycota.
Numele de gen Polyporus provine din limba greacă și este format din două cuvinte, “poly” care înseamnă “mulți” sau “numeroși” și “poros” care înseamnă “pori”. Se traduce prin “mulți pori”, referindu-se la structura caracteristică a ciupercilor din acest gen, care au pori numeroși pe partea inferioară a pălăriei. Acești pori sunt deschiderile prin care ciupercile eliberează sporii, jucând un rol important în procesul de reproducere.
Epitetul specific “umbellatus” provine din limba latină și se referă la forma asemănătoare unei umbrele sau unei inflorescențe umbelate, unde tulpinile sau ramurile se răspândesc dintr-un punct central, creând un aspect de umbrelă.
Ciuperca se dezvoltă dintr-un sclerot subteran, o structură asemănătoare unei trufe. Acest sclerot, care are o scoarță neagră și un interior alb, poate avea o lungime de 10-15 cm și reprezintă baza din care ciuperca își extrage resursele pentru a forma corpul fructifer. Sclerotul acționează ca un rezervor de nutrienți, fiind esențial pentru supraviețuirea ciupercii și pentru apariția corpului fructifer în fiecare sezon. Din acest sclerot subteran se dezvoltă un trunchi principal. Din trunchiul comun pornesc multiple ramificații care susțin o multitudine de ciupercuțe rotunjite, ce formează împreună o structură umbeliformă (în formă de umbrelă sau tufă ramificată). Corpul fructifer poate deveni impresionant în dimensiuni, atingând între 20 și 40 cm în diametru, dar uneori chiar și 50 cm, cu o greutate de 2-10 kilograme.
Pălăria: inițial este mai cărnoasă și fragilă, însă pe măsură ce îmbătrânește devine mai subțire și delicată. La început, pălăria este convexă și rotunjoară, având o formă mai închisă. Apoi, pălăria devine plată și subțire, cu un centru ombilical (puțin adâncit în mijloc). La bătrânețe, capătă o formă de pâlnie cu o margine ondulată și fisurată, reflectând schimbările naturale pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Are un diametru de 2-4 cm. Pălăria are o gamă largă de culori, care variază de la palid galben până la galben-maroniu și gri-brun, în funcție de vârsta și condițiile de mediu. Acest colorit variabil ajută la camuflarea ciupercii în mediul său natural.
Cuticula: este inițial fin scămoasă, dar foarte repede devine striată radial (cu linii ce pornesc din centru spre margini).
Tuburile: sunt foarte scurte, ceea ce înseamnă că zona prin care se eliberează sporii este compactă. Sunt decurente pe picior, ceea ce înseamnă că ele coboară ușor pe tulpina ciupercii, în unele cazuri chiar până la baza acesteia. La început, tuburile au o culoare albă, ceea ce le conferă un aspect curat și proaspăt, mai ales în stadiul tânăr al ciupercii.
Porii: sunt la început, mici și rotunjori. Pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, acești pori își schimbă forma, devenind unghiulari (cu margini mai ascuțite sau neregulate). Sunt albi în stadiile tinere, la fel ca tuburile, păstrând această culoare până când ciuperca începe să îmbătrânească.
Carnea: este albă și nu se decolorează după tăiere, păstrându-și aspectul proaspăt pentru o perioadă scurtă de timp. La început, carnea este fragilă, ușor de rupt și delicată. Pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, carnea devine din ce în ce mai fibroasă și mai dificil de mestecat sau procesat. Ciuperca are un miros făinos (asemănător făinii proaspete) în stadiile tinere. Însă, pe măsură ce îmbătrânește sau începe să se descompună, mirosul devine neplăcut și chiar dezgustător. În stadiul tânăr, carnea are un gust savuros, asemănător cu nucile. La maturitate sau când este mai bătrână, gustul devine neplăcut și amar. Ciuperca se strică destul de repede, mai ales după recoltare, iar în acest stadiu emite un miros dezgustător, ceea ce indică descompunerea ei.
Sporii: sunt elipsoidali, netezi, hialini. Mărimea sporilor variază între 8-11 x 3-4 microni. Pulberea lor este de culoare albă, ceea ce este caracteristic pentru multe ciuperci din acest gen.
Piciorul: are o înălțime de 3-5 cm, ceea ce îl face relativ scurt în comparație cu alte ciuperci. Lățimea este de 0,5-0,8 cm, ceea ce contribuie la aspectul său subțire și compact. Este de obicei alb până la crem, menținând o nuanță deschisă pe întreaga sa lungime. Este fragil în stadiile tinere, dar pe măsură ce ciuperca se dezvoltă, devine fibros. Piciorul este plin, adică nu are cavități interne, ceea ce îi conferă stabilitate structurală.
Variabilitate: coloritul pălăriei poate varia între gri-deschis și maroniu, ajungând până la culoarea cojii de alună, cu solzi mici, maronii. La încheierea perioadei de maturizare, carnea emană un miros foarte neplăcut.
Habitat: se dezvoltă în grupuri de multe exemplare, toate pornind dintr-un trunchi comun. Preferă cioturi de stejar și fag, dar poate apărea și pe lemnul altor specii de arbori. Nu este foarte des întâlnită, dar revine anual în aceleași locații unde s-a dezvoltat anterior. Apare din iunie și poate fi găsită până în noiembrie, ceea ce o face o ciupercă sezonieră care profită de condițiile favorabile ale vremii calde și umede.
Specii asemănătoare: Grifola frondosa (foalele vacii- comestibilă), Meripilus giganteus (foalele pădurii- comestibilă), Bjerkandera adusta (smoky polypore).
Interes gastronomic: ciuperca este comestibilă doar în stadiul tânăr, deoarece, odată cu maturizarea, devin fibroși și dezvoltă un gust neplăcut și amar. Poate fi conservată în ulei și oțet. Poți adăuga Polyporus umbellatus în diverse tocănițe, alături de legume și carne, sau în mâncăruri cu sosuri consistente, pentru a da un plus de savoare și textură. Este recomandat să cureți bine ciupercile înainte de gătit și să le gătești suficient de bine, deoarece ciupercile din genul Polyporus pot avea o textură ușor fermă.
Polyporus umbellatus este considerată o ciupercă medicinală, fiind utilizată în medicina tradițională chineză de secole. Printre beneficiile sale terapeutice se numără: efect diuretic, susținerea sistemului imunitar, activitate anticancerigenă, antioxidant, protecția ficatului. În tradiția japoneză, sclerotul subteran al ciupercii este considerat de mare valoare medicinală. Se crede că are multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv proprietăți de stimulare a sistemului imunitar și de susținere a funcțiilor rinichilor.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
