Alte denumiri: puilul pădurii, iască galbenă, babiţa norocului, chicken polypore, chicken of the woods, suplhur shelf.
Sinonime: Polyporus sulphureus, Polypilus sulphureus, Boletus sulphureus, Agaricus speciosus, Daedalea imbricata, Grifola suplhurea.
Ciuperca este un parazit care preferă arborii foioşi cu miez colorat. Este o specie sesilă sau fără picior creşte pe trunchiurile uscate de foioase. A fost descrisă pentru prima dată în anul 1789 sub numele de Boletus sulphureus de către micologul francez Pierre Bulliard. În anul 1920 a primit numele actual de către micologul american William Murrill. Numele de gen “Laetiporus” înseamnă “cu pori strălucitori” şi epitetul specific “sulphureus” însemnă “culoarea sulfului'” cu referire la culoarea ciupercii atunci când este în stadiul tânăr.
Corpul fructifer: poate ajunge la dimensiuni de 10-60 cm, la început este sub formă de bulb mai târziu devine semicircular ori sub formă de eventai, în stadiul tânăr are culoarea galben-sulf, galben- portocaliu, roşu-cărămiziu apoi albicios. Are suprafaţa inegală, radial zbârcită cu rugozităţi sau gropiţe, uşor pruinoasă. Separate sunt deseori greu de diferenţiat deoarece cresc suprapuse aproape unite, astfel încât formează adevărate conglomerate care cântăresc zeci de kilograme. Deseori sunt aşezate ca şindrilele sau niveluri suprapuse.
Bordura este relativ ondulată şi crestată, astfel încât formează lobi de diferite dimensiuni. Sunt întotdeauna acoperite de o pulbere galben-crem.
Tuburile sporifere: porii sunt mici, rotunzi şi zimţaţi, secretând din abundenţă un lichid apos de culoare galben-sulf care se decolorează după o vreme. Amprenta de spori este albă.
Carnea este groasă, moale şi suculentă (emană un lichid apos limpede până la gălbui) relativ fragilă, de culoare gălbuie, cu miros aromat, gust acrişor. La bătrâneţe sau în stare uscată devine ca pluta de culoare albicioasă, cu gust amar.
Habitat: creşte pe trunchiuri de diferite foioase (stefari, salcâmi, sălcii), rar pe conifere. Prezenţa sa este întotdeauna dăunătoare pentru plante, care se usucă după câţiva ani. Ciuperca produce o distrugere provocând putregaiul maro al arborilor atacând rădăcinile şi trunchiurile.
Perioada de creştere: vara-toamna (luna iunie până toamna târziu). Pe lemnul slăbit al foioaselor, specie anuală.
Specii asemănătoare: Laetiporus conifericola, Laetiporus gilbertsonii, Laetiporus cincinnatus, Hapalopilus nidulans, în stadiul tânăr cu Fistulina hepatica (limba boului), Laetiporus huroniensis.
Comestibilitate: exemplarele tinere sunt comestibile. Nu se consumă crudă deoarece poate provoca tulburări gastrointestinale. Ciuperca tânără gătită imită foarte bine gustul cărnii de pui. Poate fi chiar murată. Poate căpăta o anumită doză de toxicitate doar dacă este culeasă de pe specii de copac ca salcâmul sau Robinia pseudacacia (scoarţa salciei conţine fitotoxine) şi Taxus baccata sau Tisa. Tisa este un arbore toxic care se aseamnănă cu bradul dar care are frunzele mai verzi şi partea inferioară are culoarea verde-palid. În afară de bobiţele roşii tot arborele este toxic datorită alcaloidului numit taxină şi de un glicozid numit taxacatina.
