Timp de pregătire: 2 ore;

Ingrediente necesare: 1kg de ciuperci, 2-3 caniţe de orez, 1 cană de tărâţe, legume: morcovi, praz, ceapă, ardei, pătrunjel ( fiecare gospodină cunoaşte cantitatea necesară de legume), sare, piper, boia de ardei iute, cimbru, oregano, 2-3 linguri de bulion, zeamă de varză;

Pentru foi: 2 verze murate de mărime medie care au stat cu o noapte înainte într-un vas cu apă, se pote folosi şi varza proaspătă dar aceasta se opăreşte în apă cu o lingură de oţet;

Preparare:

– se curăţă ciupercile şi se pun la fiert cu puţină sare ( se poate adăuga şi carne tocată după preferinţă );

– într-un vas se adaugă legumele curăţate şi tocate mărunt ( se pot trage prin maşina de tocat pentru a avea un aspect mai plăcut );

– legumele se pot trece prin uleiul incins după preferinţă dar eu am ales varianta “fără prăjeli” ;

– orezului i se trage un clocot cu puţină sare şi apă;

– se scurg ciupercile de apă şi se toacă marunt, împreună cu orezul şi cana de tărâţe spălată se amestecă cu legumele la care se adaugă şi sarea, piperul, boia de ardei, cimbru, oregano după gust;

– umplutura se înfăşoară în foile de varză, şi le aşternem intr-o oală;

– la fundul oalei, printre şi deasupra sărmăluţelor punem varză tocată, la care se mai adaugă un sos făcut din bulion, apă şi zeamă de varză ( dacă folosim varza murată nu mai este nevoie de zeama de varză pentru a nu avea surpriza de a mânca sărmăluţe acre);

– acoperim bine oala şi o punem la foc mic timp de 1 oră şi jumătate;

– daca aveţi la îndemână oala de lut şi cuptorul de lut, iese o minunăţie de sarmale;

– se servesc fierbinţi acoperite de smântâna de la ţară şi minunata mămăliguţă;

 

POFTĂ BUNĂ!!!

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: