Alte denumiri: ghebele tomnatice, gheba de toamnă, ciuperca ulmului, picior de catifea, ciupercă de iarnă, ciupercă de miere, velvet shank, enokitake, wild enokitake, velvet foot, ciuperci enoki.

Sinonime: Agaricus velutipes, Pleurotus velutipes, Collybia velutipes, Agaricus nigripes, Agaricus sphinx, Gymnopus velutipes.

Ciuperca este cultivată în Orientul Îndepărtat. Sunt două soiuri de ciuperci descrise de oamenii de ştiinţă din motive morfologice în 2018: Flamulina velutipes var filiformis, enokitake asiatic şi soiul vest-american Flamulina velutipes var. lupinicola ambele specii noi sunt recunoscute din 2020 în Index Fungorum şi arborele de taxonomie NCBI.

Pălăria: este plan-convexă şi la maturitate chiar uşor adâncită, culoarea este galbenă cu nuanţe portocalii mai închisă la culoare în mijloc (galbenă-ruginie, galben-ocracee) şi mai deschisă pe margine care este ondulată. Există şi varietăţi albicioase. Are diametrul de 3-8 cm.

Cuticula: este netedă, cu aspect lipicios pe vreme umedă.

Carnea: este fragedă iar cea a piciorului este destul de fibroasă, gălbuie, are un uşor miros de peşte care dispare în urma fierberii, gust plăcut.

Lamele: sunt relativ rare, late, de lungimi diferite, arătând multe lameluţe intercalate, uşor concrescute cu piciorul, gălbui sau galben-pal.

Sporii: sunt netezi, elipsoidali, hialini, pulberea lor este albă.

Piciorul: are înălţimea de 4-8 cm şi 0,3-1 cm grosime, subţire, cilindric, deseori arcuit, subţiat la bază şi prelungit cu un filament în formă de rădăcină. Partea superioară este netedă de culoare galben-roşcat sau galben-pal iar cea inferioară este de culoare brun-negricios şi catifelat.

Variabilitate: coloritul lamelor variază de la alb la galben-roşcat, piciorul este la început plin cu o substanţă fibroasă şi apoi devine gol în interior.

Habitat: este întâlnită în grupuri de numeroase exemplare pe trunchiurile multor foioase în special ulmi, plopi, sălcii, fagi, şi altele. Apare în lunile septembrie-aprilie, în păduri şi grădini, pe lemnul putred butuci, crengi moarte, specie des întâlnită. Datorită mucilagiului care o apără de ger, ciuperca poate rezista chiar şi o iarnă întreagă. Ea congelează în timpul gerului iar pe timp de dezgheţ creşte mai departe fără probleme.

Specii asemănătoare: Hypholoma fasciculare (gheba pucioasă), Pholiota mutabilis (gheba ciobanilor), Flammulina populicola (este vărul ciupercii F. velutipes dar prezintă o pălărie mai mare în dimensiuni  şi creşte pe lemn de aspen şi plopi), Collybia fusipes (ghebele de stejar- piciorul fusiform şi foarte solid, este străbătut de şanţuri adânci având la bază o prelungire în fomră de rădăcină).

Interes gastronomic: este comestibilă dar se poate folosi doar pălăria deoarece piciorul este fibros. Înainte de a fi consumate ciupercile trebuie fierte foarte bine pentru a îndepărta substanţele sensibile la căldură (flammutoxina- o substanţă toxică). Pot fi adăugate în supe, ciulama, în sosuri. Uscarea nu se recomandă deoarece devin gomoase după înmuiere. Ciuperca cultivată (Enokitake) este albă, lungă şi subţire deoarece nu sunt expuse la lumină, sunt cultivate în dioxid de carbon pentru a stimula dezvoltarea tulpinilor lungi şi subţiri de aici şi culoarea albă a ciupercilor. În bucătăria din Asia de Est este un ingredient popular pentru supe dar poate fi folosit şi în salate. Ciuperca conţine substanţe cu efecte antioxidante, antibacteriene, antivirale, antiinfamatoare, util în protejarea sistemului imunitar, în lupta contra bolii Alzheimer (boală neurodegenerativă cronică). Dacă nu sunteţi complet siguri de identificarea ciupercii, nu o consumaţi.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: