Alte denumiri: burete şopârliţă, verdigris agaric.

Ciuperca a fost descrisă pentru prima dată în anul 1784 de micologul englez William Curtis sub numele de Agaricus aeruginosus, în anul 1872 micologul francez Lucien Quelet a stabilit numele ştiinţific acceptat în prezent al acestei specii ca Stropharia aeruginosa.

Pălăria este, la început, ovoidală, apoi în formă de clopot şi plată, prevăzută cu resturi de văl alb care dispar repede, de culoare verde cu reflexe albăstrii, mai închise spre margine şi tinzând spre galben în centru, diametru 4-8 cm. La bătrâneţe se decolorează cu nuanţe brun-gălbui. Marginea palăriei poartă pentru mult timp franjuri albicioase acestea fiind resturi din vălul parţial. Aproape toate exemplarele au un gurgui în centru, larg, dar nu prea pronunţat.

Cuticula este netedă şi foarte lipicioasă, relativ lucioasă, uşor detaşabilă de pe carnea pălăriei.

Piciorul cilindric, fibros, devine imediat gol în interior, este acoperit mai jos de inelul pielos şi canelat de culoarea lamelelor. Piciorul este acoperit de la inel spre bază de numeroşi solzi mici, albi. Are înălţimea de 4-6 cm şi o lăţime de 0,5-1,5 cm.  La început are culoarea albastru-verzui devenind cu timpul albui.

Inelul are formă de pâlnie, se detaşează timpuriu şi este negru-maroniu în partea superioară şi alb în cea inferioară.

Lamelele sunt foarte dese, intercalate cu lameluţe de culoare verde-gri şi puţin aderente la picior. La început are culoarea gri-albicios până la gri-brun, la maturitate devin gri-violet până la brun-violet.

Carnea este albicioasă, relativ apoasă, groasă şi moale în pălărie, fibroasă în picior, cu miros foarte neplăcut aduce a ciuperci cu miros de mucegai şi gust de ridiche neagră, aproape niciodată nu este atacată de viermi.

Variabilitate: coloritul pălăriei variază de la albastru- deschis la verde- albăstrui în zona de margine şi de la gri la maro-deschis în zona centrală, lamele sunt la început de culoare gri-violete şi la maturitate capătă nuanţe de violet-verzui, carnea poate avea nuanţe uşoare galben-verzui, după ce sunt culese exemplarele tinere se îngălbenesc în scurt timp.

Habitat: este o specie obişnuită de păşuni, de pajişti, grădini, parcuri, luminişuri ierboase, apare în grupuri mici sau solitar pe cioturi sau buşteni în putrefacţie, pe aştenutul de ace sau frunze. Preferă solurile acide, necalcaroase, Se dezvoltă în păduri de foioase, de conifere şi în cele mixte, de la deal şi la munte, apar în lunile august-noiembrie.

Sinonime: Agaricus aeruginosus, Agaricus viridulus, Geophila aeruginosa, Pratella aeruginosa, Psalliota aeruginosa, Stropharia alpina, Psilocybe aeruginosa.

Specii asemănătoare: Clitocybe odora (miros de anason), Stropharia caerulea (este aproape identică cu Stropharia aeruginosa dar nu are inel şi are miros de ridiche) , Stropharia pseudocyanea (este mai deschisă la culoare şi mai subţire faţă de Stropharia aeruginosa şi are miros de piper).

Interes alimentar: comestibilitatea acestei ciuperci este controversată, unele publicaţii susţin că este comestibilă în timp ce altele susţin că este otrăvitoare deşi efectele sale sunt puţin cunoscute şi substanţele toxice nu sunt descrise. Se consumă doar pălăria iar cuticula trebuie îndepărtată imediat după cules. Din cauza gustului şi a mirosului nu se găteşte singură ci împreună cu alte ciuperci pentru că ele preiau din savoarea mâncării. Pot fi conservaţi în oţet.

 

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: