Ciuperca Xerocomellus zelleri a fost descrisă pentru prima dată în anul 1912 de către micologul american William Alphonso Murrill, pe baza exemplarelor colectate din campusul Universității din Washington. Inițial, Murrill a denumit specia Ceriomyces zelleri, însă mai târziu, în același an, a transferat-o în genul Boletus. Abia în 2011, specia a fost clasificată în genul actual Xerocomellus, în urma unor analize filogenetice moderne.
Epitetul specific “zelleri” a fost ales de Murrill în onoarea profesorului Sanford Myron Zeller, micolog la Universitatea de Stat din Oregon, care l-a însoțit în expediția din Seattle și a descoperit primele exemplare ale speciei.
Sinonime: Ceriomyces zelleri, Boletellus zelleri, Xerocomus zelleri, Boletus zelleri.
Pălăria: are un diametru cuprins între 4 și 12 cm, fiind inițial convexă, dar tinde să se aplatizeze pe măsură ce ciuperca se maturizează. Este cărnoasă, cu o suprafață catifelată, neuniformă, având o culoare de la maro închis până la aproape negru. Marginea pălăriei este evidențiată printr-o nuanță crem-pal. La exemplarele tinere, suprafața este acoperită de un puf fin, cu aspect cenușiu.
Carnea: este de culoare galbenă până la galben-murdar, capătă uneori nuanțe albăstrui atunci când este tăiată sau ruptă, însă reacția poate apărea doar în unele zone ale ciupercii. Carnea este firavă și poate deveni fragilă la maturitate. Gustul este blând, nepronunțat, uneori descris ca ușor dulceag sau neutru. Mirosul este uneori ușor pământiu sau fungic, tipic pentru multe specii de boletacee.
Tuburile: care formează himeniul, situate pe fața inferioară a pălăriei, au o lungime de până la 1,5 cm și prezintă un aspect unghiular. Sunt inițial galbene, dar se decolorează treptat spre galben murdar și, în stadiile avansate, capătă nuanțe galben-verzui. Suprafața poroidă are o densitate de 1–2 pori pe milimetru. La expunerea prelungită la aer, tuburile pot căpăta o tentă maronie. Pulpa tuburilor, cu o grosime de până la 1,5 cm, este galbenă până la galben murdar și prezintă o tendință variabilă de colorare în albastru în urma ruperii sau tăierii.
Sporii: sunt elipsoidali, netezi, având dimensiuni cuprinse între 12–16 microni lungime și 4–6 microni lățime, deși ocazional pot apărea exemplare ce pot ajunge până la 24 mirconi lungime. Pulberea lor este de culoare maro-măslinie.
Piciorul: are o înălțime de până la 12 cm și o grosime între 1 și 3 cm, fiind ușor umflat în partea inferioară. Suprafața sa variază între nuanțe de roșu și galben, prezentând dungi roșii distincte, iar la bază poate fi albicioas sau gălbui. Piciorul este solid, cu o pulpă fibroasă, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, culoarea sa evoluează de la roșu-gălbui către nuanțe mai închise, roșu intens.
Habitat: crește solitar sau în grupuri mici, de obicei pe sol sau în stratul de resturi vegetale din pădurile mature de conifere. Ocazional, poate apărea în număr mai mare pe marginile înierbate ale pădurii și, mai rar, pe bușteni de conifere avansați în descompunere. Este o ciupercă ectomicorizală, formând teci de hife în jurul rădăcinilor unor arbori și participând la un schimb de substanțe nutritive. Se asociază și cu specii de foioase precum arinul și plopul, dar și cu alte esențe tari.
Specii asemănătoare: Xerocomellus pruinatus (sau mușchi de catifea– coloritul pălăriei variaza între brun-închis, brun-negricios până la maroniu-deschis, brun-roșiatic, brun-măsliniu chiar brun-purpuriu ), Xerocomellus chrysenteron (prezintă o pălărie maro-măslinie care tinde să se crape odată cu maturarea, dezvăluind carnea roșiatică din stratul inferior, ce capătă nuanțe de roz-roșu odată cu vârsta), Boletellus chrysenteroides (are un aspect asemănător, cu pălăria de la catifelat la neted, de culoare maro-roșcat închis, și carne deschisă, palidă), Aureoboletus mirabilis (are pălăriade culoare brun-roșcat închis, pori galbeni până la galben-verzui pe suprafața inferioară a pălăriei. Piciorul este brun-roșcat).
Interes gastronomic: este o specie comestibilă, însă se recomandă atenție la colectare, deoarece exemplarele pot fi infestate cu larve de muște. Poate fi utilizată pentru uscare, conservare sau ca ingredient de umplutură pentru a adăuga volum preparatelor culinare.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
