Ciupercile i-au entuziasmat pe oameni încă din vremurile străvechi:
-Aztecii de exemplu, mâncau ciuperci pentru ca în cadrul ritualurilor lor să capete puteri vizionare;
-Egiptenii considerau că prin consumarea de ciuperci ar deveni nemuritori;
-Pentru romani ciupercile erau o delicateţe care se servea numai pe cea mai fină argintărie.
Fie că sunt cultivate, fie că sunt culese, ciupercile sunt foarte îndrăgite şi la noi.
Fără îndoială că şi la noi ca pretutindeni, primii care au observat, au întrebuinţat şi au denumit ciupercile, au fost locuitorii străbuni ai acestor meleaguri.
Prin ocupaţiile lor pastorale, aceştia au venit mai des în contact cu ciupercile, valorificînd calităţile unora, care sînt comestibile, şi evitînd pe altele care sînt otrăvitoare.
Cunoştinţele dobîndite, mai mult prin experienţe empirice, s-au transmis din tată în fiu, fiind atestate şi la generaţia contemporană care, mai ales în regiunile montane, cunoaşte destul de bine ciupercile.
Cercetarea ştiinţifică a ciupercilor mari din ţara noastră a parcurs, mai ales la început, un drum paralel şi asemănător cu cel al cercetării plantelor superioare, deoarece primii botanişti-florişti au citat în lucrările lor specii din mai multe grupe sistematice.
Astfel după datele de care dispunem, se pare că primele menţiuni asupra macromicetelor de la noi, le datorăm lui DEMIDOFF care, în urma unei celebre călătorii ştiinţifice, lasă şi cîteva date cu privire la ciupercile din Valahia, date ce au fost publicate în 1842.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
