Alte denumiri: burete păros, buretele de scorbură, regina ciupercilor de lemn, silky volvariella, tree silksheath, silky sheath, silky rosegill, silver silk straw mushroom.
Sinonime: Agaricus denudatus, Agaricus bombycinus, Amanita calyptrata, Pluteus bombycinus, Volvariopsis bombycina, Volvaria bombycina.
Specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1774 de către renumitul naturalist german Jacob Christian Schaferr, sub denumirea de Agaricus bombycinus. Numele actual valid, Volvariella bombycina, i-a fost atribuit de micologul german Rolf Singer în anul 1951. Termenul Volvariella este un diminutiv al cuvântului latin volva (teacă, înveliș), făcând referire directă la restul de văl universal ca un sac din care răsare baza piciorului. Epitetul specific bombycina provine din grecescul bymbyx (sau latinescul bombycinus), care înseamnă „mătăsos” sau „făcut din mătase”, descriind textura pufoasă a pălăriei.
Corpul fructifer: la început, întregul corp fructifer este complet închis într-un înveliș protector (văl universal), având aspectul unui ou albicios sau gălbui-maroniu, fixat pe lemn. Pe măsură ce ciuperca crește, învelișul se rupe la vârf, lăsând pălăria și piciorul să iasă la suprafață. Restul acestui înveliș rămâne la bază, formând acea teacă mare numită volvă.
Pălăria: are un diametru de 5–20 cm, fiind inițial ovoidală (închisă în volvă), apoi campanulată și în final convex-aplatizată. Suprafața este albă sau slab gălbuie, acoperită în întregime de peri lungi, mătăsoși și densi.
Lamele: sunt foarte dese, libere față de picior, rotunjite la margini. Inițial sunt albe, dar devin roz-roșiatice la maturitate datorită culorii sporilor.
Carnea: este albă, moale, compactă în tinerețe și neschimbătoare la tăiere. Are un miros plăcut, amintind ușor de cel de ridiche sau castravete, și un gust dulceag, blând.
Piciorul: are o lungime de 6–15 cm și o grosime de 1–2 cm, fiind cilindric, plin, curbat spre bază și fără inel. Baza sa este adâncită într-o volvă mare, membranoasă, lobată, de culoare alb-murdar spre maroniu.
Sporii: sunt ovoidali și netezi, cu o mărime de 7-8,5x 5-6 microni. Pulberea lor este brun-roză.
Habitat: este o ciupercă saprofită destul de rară, care se dezvoltă solitar sau în buchete mici pe trunchiurile arborilor foioși vii (prin scorburi, răni ale scoarței) sau pe lemnul aflat în putrefacție (fag, arțar, stejar, ulm, salcie). Perioada de apariție este din luna iunie până în luna octombrie, de la câmpie până la munte.
Specii asemănătoare: Volvopluteus gloiocephalus (crește exclusiv pe sol, pe resturi vegetale, paie, gunoi, iar pălăria sa este netedă și vâscoasă la umiditate, complet lipsită de perii mătăsoși caracteristici). Pluteus cervinus (crește tot pe lemn și are lamele roz la maturitate, însă nu posedă volvă la baza piciorului). Amanita phalloides (are volvă la bază și formă similară în tinerețe, dar are inel pe picior, lamele mereu albe și crește exclusiv pe sol, niciodată direct din lemnul arborilor). Volvariella murinella (este o specie mult mai mică și fragilă. Pălăria este de culoare cenușiu-șoarece sau alb-cenușie, fin pâsloasă. Are o volvă mică la bază și lamele roz).
Interes gastronomic: este o ciupercă comestibilă bună. Textura cărnii este fină, însă se recomandă consumul exemplarelor tinere, deoarece cele bătrâne devin prea moi și își pierd calitățile gustative. Ciuperca este considerată mai degrabă o „bijuterie fotografică” și un indicator al unui ecosistem forestier bătrân și sănătos, decât o ciupercă de pus în tigaie. Nu o vei găsi la fiecare pas, apare sporadic și de multe ori solitar. Recoltarea ei reduce șansele ca sporii să se răspândească și să asigure supraviețuirea speciei în acea pădure.
