Sinonime: Agaricus furfuraceus, Naucoria furfuracea, Agaricus heterosticha, Tubaria major, Tubaria hiemalis, Psiocybe heterosticha.

Ciuperca face parte din familia Tubariaceae, a fost descrisă pentru prima dată de micologul german Christian Hendrik Persoon în anul 1801 sub denumirea de Agaricus furfuraceus. În anul 1876 micologul francez Claude Casimir Gillet l-a transferat în genul Tubaria furfuracea. Numele de gen “Tubaria” tradus din latină înseamnă “conductă” sau “conexiune”. Epitetul specific “furfuracea” este derivat din latină şi însemnă “tărâţe” sau “asemănător tărâţelor”, “fin solzoase”.

Alte denumiri: în germană: gemeiner trompetenschnitzling, în engleză: scurfy twiglet, în cehă: krzatka otrubicnata.

Pălăria: este la început convexă apoi se aplatizează , are 1-4 cm în diametru, marginea fin striată, adesea prezintă resturi de voal care dispar uşor. Culoarea este la început maro-alun sau brun-ruginiu apoi devine ocru-crem o dată cu vârsta sau pe vreme uscată prelungită. Marginile sunt deseori înălţate la maturitate. Cuticula este uşor granulată.

Lamele: sunt destul de rare, intercalate de lungimi diferite, uşor decurente spre picior, de culoare brun-ruginiu deschis.

Carnea: este subţire mai ales spre margini, fragilă, miros uşor de ciupercă, gust slab de ridiche.

Sporii: sunt elipsoidali, netezi, translucizi, de 6-10 x 4-6 microni, imprimarea de culoare maro-rugiuniu-pal.

Piciorul: este cilindric, fibros şi gol, prezintă miceliu alb pufos la bază, are 2-6 cm lungime şi 2-7 mm în diametru, culoarea este brun-ruginiu deschis.

Habitat: este o ciupercă higrofilă (care se dezvoltă în condiţii de mare umiditate), fructifică de la începutul toamnei până la sfârşitul iernii, se găseşte în număr mare pe fragmente de lemn (aşchii de lemn, crenguţe, rumeguş, scoarţă de copac ), în parcuri, grădini, în păduri şi la marginea pădurilor.

Specii asemănătoare: Tubaria confragosa, Tubaria dispersa (creşte în apropierea arbuştilor de păducel), Gymnopus fusipes (gheba de stejar), Gymnopus dryophilus (stejăriţe), Galerina marginata (gheba de brad), Psilocybe cyanescens, Leratiomyces ceres, Laccaria laccata, Tubaria conspersa (felted twiglet).

Interes gastronomic: este o ciupercă necomestibilă.

 

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: