Alte denumiri: drelă, drea, tripe fungus, oreille poilue, auriculaire poilu.
Sinonime: Helvella mesenterica, Tremella violacea, Auricularia tremelloides, Auricularia corrugata, Stereum mesentericum, Auricularia lobata, Merulius mesentericus.
Ciuperca a fost descrisă ştiinţific sub numele de Helvella mesenterica, în anul 1875 de către micologul scoţian James Dickson. Denumirea acceptată în prezent este dată de micologul afrikaner Christian Hendrik Persoon din anul 1822. Numele de gen “Auricularia“este un cuvânt latin care înseamnă “ureche” cu referire la forma asemănătoare a corpurilor fructiferi mature ale majorităţii ciupercilor din acest gen. Epitetul specific “mesenterica” derivă din cuvântul grecesc antic “mesenterion” care înseamnă “intestinul subţire” cu referire la aspectul ciupercii.
Corpul fructifer: are un aspect destul de variabil în funcţie de starea de degradare a lemnului gazdă. La început sunt ca nişte butoni sau în formă de disc care se extinde de la 3-7 cm în diametru deseori fuzionându-se în structuri compuse uneori de-a lungul trunchiurilor şi ramurilor căzute pe mai mult de 1 metru, ca un evantai. Partea superioară este intens pâslită sau pufoasă, este zonată în mod vizibil de diferite benzi concentrice de violet, maro, ocru, gri şi alb. Partea inferioară este gelatinoasă şi pieloasă cu marginea alb crestată, ondulată, pliată radial în mod neregulat. Are textura asemănătoare jeleului, culoarea la început este pal (sau culoarea chitului) cu aspect fraged albăstriu apoi devine maro-cenuşiu cu aspect negru-albăstrui. Corpurile fructifere sunt adesea suprapuse şi unite parţial cu aspect de şindrile (imbricate).
Carnea: este gelatinoasă, elastică în special în partea inferioară, la maturitate devine tare şi insipid (fără gust). În stare crudă nu are miros şi gust specific. Dacă este umezită devine din nou moale.
Sporii: sunt netezi, hialini, fusiformi, uşor curbaţi şi rotunjiţi la capete, au un conţinut granulos, mărimea este de 15-18 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă.
Piciorul: prezintă o tulpină foarte scurtă şi zbârcită de aceiaşi culoare cu corpul fructifer, dar deseori lipseşte.
Habitat: ciuperca se dezvoltă în destulă umezeală pe lemn de frasin, plop, ulm, fag, nuc, de la câmpie la munte în tot timpul anului fiind una dintre puţinele ciuperci care rezistă la condiţii de temperatură negativă. Se găseşte prin zăvoaie, câmpii inundabile, păduri de defileu, în parcuri, în plantaţii de plopi, consumă lemn deja mort (saprofitic) sau atacă copacii vii bătrâni sau slăbiţi provocând un putregai alb al lemnului, nedăunător. Se observă în principal vara şi toamna.
Specii asemănătoare: Stereum hirsutum, Tremella foliacea, Chondrostereum purpureum, Postia caesia, Auricularia auricula- judae (comestibilă).
Interes gastronomic: este o ciupercă comestibilă doar în stadiul tânăr. Atenţie de unde le culegeţi pentru că aceste ciuperci au capacitatea de a acumula în corpul lor diferite metale grele. Ciupercile pot indica conţinutul înalt al metalelor grele şi al radionuclizilor (eliberaţi din instalaţiile nucleare) prezente în sol.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
