Timp de pregătire: 1 oră şi 15 min;
Ingrediente: 2-3 ouă, 1 kg ciuperci, 2-3 cartofi, 2 morcovi, 1 ardei, 2-3 căţei de usturoi, 1 căniţă de pesmet, ulei, făină, sare, piper, pătrunjel, mărar;
Pregătire:
– ciupercile se fierb aparte cu un pic de sare;
– legumele: cartofii, morcovii, ardeiul, pătrunjelul, mărarul şi usturoiul se toc prin maşina de tocat;
– intr-un recipient adunăm ciupercile scurse de apă şi tocate, împreună cu pasta obţinută din legume, cele 3 ouă, pesmetul, un pic de făină în cazul în care aluatul e prea moale şi condimentăm după gust;
– se poate adăuga orice fel de carne tocată, dar şi brânză rasă după preferinţă;
– din compozitia obtinuta se formeaza chifteluţele care se dau prin faina, apoi prin pesmet si se prajesc in ulei;
– eu personal evit prăjelile cât pot şi v-as recomanda ca chifteluţele să fie fierte într-un sos făcut din bulion sau roşii proaspete, apă, şi condimente ( busuioc, sare, piper, usturoi ), la foc mic timp de aproape 1 oră; aceasta serveşte drept sos pentru spaghete sau orice fel de paste;
– sau în acest fel: chifteluţele se pot coace în cuptorul deja încins, într-o tavă pe hârtie de copt, timp de 30 min;
– chifteluţele se servesc cu cartofi nature şi salată mixtă ( sau murături ).
POFTĂ BUNĂ!!!
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: