Culmile munţilor nu oferă în general condiţii favorabile de viaţă pentru plante; totuşi, pe unii versanţi mai puţin expuşi, trăiesc anumite specii de arbuşti care cresc mult aplecaţi spre pământ putând fi asociaţi prin simbioză cu ciuperci, aşa cum se întâmplă în pădure.

Genurile existente în zona montană sunt cam aceleaşi cu cele care se găsesc la câmpie, deşi există şi specii caracteristice pentru această altitudine, ca Russula alpina, Lactarius lacunarum şi Amanita nivalis.

Etajul zăpezilor veşnice găzduieşte specii care cresc la marginea acestei zone, adică acolo unde zăpezile lasă loc unei tundre montane (de altitudine) şi unde dezgheţul din vară creează, măcar temporar, un mediu suficient de umed pentru germinaţia sporilor.

Amintim în acest sens Aleuria nivalis, Dasyscypha bicolor şi Cheilhymenia stercorea; în plus, mai există ciuperci care se pot acomoda ocazional cu viaţa în zona respectivă, cum sunt Discina leucoxantha şi Clitocybe vermicularis.

Limitele de altitudine pentru aceste specii variază între 2000 şi 3000 m.

Genurile existente în zona montană sunt cam aceleaşi cu cele care se găsesc la câmpie, deşi există şi specii caracteristice pentru această altitudine, ca Russula alpina, Lactarius lacunarum şi Amanita nivalis.

Etajul zăpezilor veşnice găzduieşte specii care cresc la marginea acestei zone, adică acolo unde zăpezile lasă loc unei tundre montane (de altitudine) şi unde dezgheţul din vară creează, măcar temporar, un mediu suficient de umed pentru germinaţia sporilor.

Amintim în acest sens Aleuria nivalis, Dasyscypha bicolor şi Cheilhymenia stercorea; în plus, mai există ciuperci care se pot acomoda ocazional cu viaţa în zona respectivă, cum sunt Discina leucoxantha şi Clitocybe vermicularis.

Limitele de altitudine pentru aceste specii variază între 2000 şi 3000 m.

     

            Discina leucoxantha                                                           Clitocybe vermicularis