Credinţa că ar exista o deosebire fundamentală care să poată separa ciupercile comestibile de cele otrăvitoare pare să-şi aibă originea în ierbarele-ghid publicate în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.
Cartea ” The Grete Herbal”, ilustraţii gravură în lemn
Grete Herbal, redactat în Marea Britanie la anul 1526, ne dă în acest sens un exemplu tipic: „Ciupercile (…) sunt de două feluri, o specie este mortală ucigându-i pe cei care mănâncă din ea şi este numită tode stooles („taburetul broaştei râioase”), iar cealaltă, nu.
Cele care sunt mortale au o mare umiditate, vâscoasă şi lipicioasă care nu se supune legilor naturii şi ale digestiei şi sunt înfricoşător de periculoase dacă sunt mâncate, aşa că este bine să fie evitate”.
Acelaşi principiu este aplicat şi în primele scheme de clasificare: astfel, Clusius (1601) împărţea ciupercile în două grupe mari, Fungi esculenti (comestibile) şi Fungi noxii et perniciosi (dăunătoare).
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
