Alte denumiri: parasol, burete şerpesc, capul şarpelui, ciuperca cucului, parasol mushroom.
Sinonime: Lepiota procera, Agaricus procerus, Amanita procera, Mastocephalus procerus, Agaricus colubrinus, Agaricus antiquatus, Leucocoprinus procerus, Lepiotophyllum procerum.
A fost descrisă pentru prima dată în anul 1772 de către biologul italian Giovanni Antonio Scopoli sub numele de Agaricus procerus. Dar a fost transferată în genul Macrolepiota în anul 1948 de către micologul german Rolf Singer.
Iniţial, pălăria este globuloasă, apoi larg convexă, în formă de umbrelă şi în final aplatizată, cu un gurgui central mare, netedă şi de culoare maro-închis. Are un diametru de 12-30 chiar 40 cm.
Cuticula este destul de deschisă la culoare, este acoperită de numeroşi solzi maronii, mai deşi în centru şi din ce în ce mai rari spre margine, cu franjuri pe bordură.
Piciorul este cilindric, găunos, fibros şi dur, compact şi fragil, relativ bulbos la bază. Are în lungime 20 chiar 40 cm, cu diametrul de 1,3- 2 cm. Suprafaţa sa este acoperită de solzi mici şi deşi, aşezaţi în şiruri concentrice sau ondulate, astfel încât în ansamblu pare tărcat în nuanţe deschise şi închise. Este de asemenea prezent şi un inel mare, tare şi membranos, care poate aluneca în jos de-a lungul piciorului, de consistenţa vatei, dublu zimţat.
Lamele sunt dese şi înalte, aglomerate, subţiri, neregulate, de culoare albă sau gălbuie, la bătrâneţe devin spre rozaliu-maro sau brune.
Carnea pălăriei este fragedă, moale şi slab elastică, în timp ce a piciorului este fibroasă şi tare. Culoarea este alb- rozaliu, miros plăcut cu gust de alune.
Variabilitate: Coloritul pălăriei poate varia de la gri la culoarea cojii de alună în nuanţă deschisă, cu solzi mai mult sau mai puţin deşi. Inelul este alb în partea sa superioară şi maro în cea inferioară. Lamele sunt iniţial albe şi devin apoi maro cu nuanţe roşcate.
Habitat: creşte prin iarba din pădurile rare de foioase şi de conifere, pe terenuri nisipoase sau cu pietriş, prin păşuni, tufişuri, locuri ierboase. Preferă solurile calcaroase şi silicoase. De la câmpie la munte.
Perioada de creştere: vara – începutul toamnei, luna iunie-octombrie.
Specii asemănătoare: Se aseamănă foarte mult cu Lepiota rhacodes (buretele şerpesc şofraniu), care însă are piciorul mai scurt şi o bulbozitate mai pronunţată la bază.
Interes gastronomic: este foarte apreciată din punct de vedere culinar. Pălăriile mari și plate sunt excelente fripte la grătar sau cu unt, la fel ca şniţelele. Poate fi uscată apoi făcută praf cu ajutorul unei maşini electrice, praful poate fi adăugat în diferite sosuri.
Conservarea ciupercii Macrolepiota procera, se poate realiza prin mai multe metode, fiecare având avantajele sale: uscarea: curățați ciupercile cu o perie sau cu un prosop umed pentru a îndepărta murdăria. Evitați să le spălați cu apă. Tăiați ciupercile în felii subțiri pentru a se usca uniform. Așezați feliile de ciuperci pe un suport și expuneți-le la soare timp de câteva zile, întorcându-le din când în când. Ori folosiți un dehidrator electric. Sau preîncălziți cuptorul la o temperatură scăzută (de obicei, între 40-60°C) și așezați ciupercile pe o tavă acoperită cu hârtie de copt. Lăsați ușa cuptorului întredeschisă pentru a permite umidității să iasă. Uscați până când ciupercile sunt fragile. Odată uscate, ciupercile pot fi depozitate în recipiente de sticlă sau borcane etanșe, ferite de lumină și umiditate. Conservarea în ulei: curățați și tăiați ciupercile în feliuțe, într-o tigaie, încălziți puțin ulei de măsline și adăugați ciupercile. Gătiți-le la foc mediu până devin moi (aproximativ 10-15 minute). Adăugați condimente după gust (usturoi, ierburi aromatice, piper) și amestecați. Așezați ciupercile într-un borcan sterilizat și acoperiți-le complet cu ulei. Asigurați-vă că nu rămân bule de aer. Borcanele se pot păstra la frigider pentru câteva luni. Congelarea: curățați și tăiați ciupercile, fierbeți apă într-o oală mare. Adăugați ciupercile și lăsați-le să fiarbă timp de 3-5 minute. Apoi, transferați-le rapid într-un bol cu apă rece pentru a opri gătirea. Scurgeți ciupercile și uscați-le bine. Așezați-le în pungi de congelat sau recipiente etanșe și etichetați cu data. Este recomandat să le consumați în termen de 3-6 luni de la congelare. Folosiți ciupercile congelate în supe, tocănițe, omlete sau alte preparate gătite, deoarece textura poate fi mai moale după congelare.
