Alte denumiri: dinţi de coral, ariciul coral, coral tooth, comb’s tooth fungi, coral tooth fungus.
Sinonime: Hericium ramosum, Hericium laciniatum.
Numele de gen “Hericium” derivă din cuvântul “hericius” care înseamnă “arici”. Epitetul specific “coralloides” derivă din cuvântul “corall” care înseamnă “coral”, cu referire la faptul că ciuperca seamnănă cu coralii marini. Ciuperca a fost descrisă pentru prima dată în anul 1794 de către micologul german Christiaan Hendrik Persoon.
Corpul fructifer: are în diametru 5-30 cm, porneşte dintr-o singură rădăcină, este ramificat asemănător coralului care prezintă ţepi scurţi, denşi şi înghesuiţi atârnând în rânduri de-a lungul ramurilor delicate. Ramurile au 0,5-1 cm grosime, sunt netede, la rândul lor sunt ramificate şi au şiruri de ţepi scurţi şi distanţaţi ca dinţii unui pieptăne de 0,5-1 cm lungime şi până la 1 mm lăţime. În stadiul tânăr este de culoare albă apoi devine alb-gălbui, la bătrâneţe devine galben-ocraceu uneori chiar brun.
Tuburile sporifere: se găsesc pe ţepii atârnaţi în jos, pe ramificaţii, acestea sunt structurile producătoare de spori ale ciupercii înlocuind lamelele ca la alte ciuperci. Pulberea lor este albă.
Carnea: în stadiul tânăr are culoarea albă, este moale şi elastică, la bătrâneţe devine asemenea plutei, la maturitate carnea capătă culoarea galben-ocracee. Are miros plăcut, gustul este asemănător cu cel al ridichilor. Nu se schimbă la culoare atunci când este tăiată.
Habitat: apare în lunile iunie-octombrie, creşte singură sau în grupuri, pe materialul lemnos putred al foioaselor mai ales pe stejari, mai rar pe frasin şi ulm. Îşi obţine nutrienţii din lemnul mort de pe buşteni căzuţi, ramuri şi cioturi moarte, uneori chiar de pe trunchiul copacilor.
Specii asemănătoare: Hericium alpestre (preferă lemnul de conifere), Hericium americanum, Hericium cirrhatum (dinţi etajaţi), Hericium erinaceum (coama leului), Sparassis laminosa (salata sălbatică), Sparassis crispa (creţuşca pinului), Hydnum septentrionale, Hericium abietis.
Interes gastronomic: ciuperca este comestibilă doar în stadiul tânăr. Hericium coralloides se află pe lista roşie a ciupercilor protejate din România. Este o ciupercă destul de rară la noi, al cărei spori nu călătoresc foarte mult. Dacă o întâlniţi doar admiraţi-o!
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: