Pălăria, destul de cărnoasă, este, la început, convexă şi, apoi, plată, cu gurgui   extins, diametru 3-8cm, brună.

Suprafaţa este  foarte neregulată şi cu mici umflături.

Marginea are deseori tendinţa de a crăpa în direcţie radială.

Cuticula este brun-roşcată, foarte lucioasă cu pete de mărime variabilă, mai închise ia culoare.

Piciorul fusiform şi foarte solid este străbătut de şanţuri adânci şi are la bază o prelungire în formă de rădăcină, înălţime 4-9cm, brun.

Lamele nu prea dese, foarte înalte şi alterând cu lamelule, sunt legate între ele prin vinişoare extrem de subţiri.

Carnea este albă, rezistentă şi elastică, iar mirosul şi gustul sunt aproape inexistente.

VARIABILITATE. Lamele sunt albicioase şi, pe parcursul maturizării, se pătează cu brun închis. Piciorul, mai întâi plin, cu o carne spongioasă, apoi  gol   pe  dinăuntru,   este, deseori brăzdat în lung de şanţuri mai mult sau mai puţin adânci, uneori turtit şi răsucit.

HABITAT. Trăieşte în grupuri de numeroase exemplare, unite la bază, la nivelul solului diferitelor foioase, în zonele de deal şi de munte.

PERIOADA DE CREŞTERE. Vara-toamna.

SPECII ASEMĂNĂTOARE. Poate fi confundată cu Collybia velutipes (ghebele tomnatice).

SINONIME. Agaricus fusipes.

Comestibilitate. Fără interes alimentar.