Alte denumiri: ciuperca cețurilor, clouded agaric, cloudy clitocybe, cloud funnel, pardilla, ilarraca.
Sinonime: Agaricus nebularis, Gymnopus nebularis, Omphalia nebularis, Lepista lolbackis, Lepista nebularis.
Descrisă inițial de micologul german August Batsch în 1789 sub numele de Agaricus nebularis, specia a fost mai târziu clasificată în genul Clitocybe de Paul Kummer în 1871. În 1974, micologul finlandez Harri Harmaja a reîncadrat-o în genul Lepista, de unde provine sinonimul folosit ocazional, Lepista nebularis.
Numele de gen “Clitocybe” provine din cuvintele grecești “klitys”, care înseamnă „înclinat” sau „panta”, și “cybe”, care înseamnă „cap” sau „pălărie”. Această denumire descrie forma pălăriei ciupercii, care este de obicei concavă sau ușor în formă de pâlnie. Epitetul specific “nebularis“ provine din cuvântul latin „nebula,” care înseamnă „ceață” sau „nor.” Această denumire face referire la culoarea și aspectul cenușiu, tulbure, al pălăriei ciupercii Clitocybe nebularis, care amintește de o ceață densă. De asemenea, numele sugerează și mediul în care apare adesea această ciupercă – toamna târziu, în condiții umede și răcoroase, asemănătoare vremii cețoase.
Pălăria: are un diametru mediu de aproximativ 5-15 (până la 20) cm și se prezintă inițial într-o formă convexă, cu marginea răsucită spre interior. Pe măsură ce ciuperca ajunge la maturitate, pălăria devine tot mai aplatizată, iar în stadiile avansate, poate avea o formă de pâlnie, cu o suprafață neregulată și ondulată. Cuticula este netedă și, în tinerețe, poate avea un aspect brumat. Aceasta poate fi decojită până la mijlocul pălăriei. Culoarea variază în nuanțe de la albicios, gri deschis, cenușiu până la gri-brun.
Lamele: sunt dese, lungi, inegale, și destul de subțiri. Ele se curbează ușor și sunt decurente la picior, ceea ce înseamnă că se extind ușor pe tulpină. Lamelele sunt destul de dense și aderente la pălărie, însă pot fi îndepărtate relativ ușor printr-o presiune ușoară cu degetul, mai ales la exemplarele mature.
Piciorul: este cilindric și ușor bombat spre baza focoasă, având o textură fibros-canelată pe exterior. Este cărnos și plin, dar poate deveni spongios și aproape gol în interior pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Coloritul este albicios, dar poate avea nuanțe gri-brune sau brun-roșiatice. Are o înălțime de 6–15 cm și o lățime de 1,5–3 cm. Cand recoltăm ciuperca, observăm la baza piciorului, resturi vegetale și o structură albicioasă, asemănătoare unei pânze. Aceasta este de fapt miceliul ciupercii, care crește și se extinde sub suprafața solului, formând rețele extinse de filamente ce contribuie la descompunerea materiei organice și la asimilarea nutrienților din sol.
Carnea: este tare și groasă în exemplarele tinere, dar devine mai moale pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Are culoarea albă și rămâne neschimbată la tăiere. Mirosul este dulce-aromatic, având o notă distinctivă de făină. Pentru mulți culegători, acest miros poate fi destul de puternic și uneori considerat neplăcut. Gustul este plăcut, dar ușor amărui. Este adesea infestată de larve de insecte sau viermi, în special în stadiile mai avansate de maturitate. Carnea acestei ciuperci devine mai poroasă pe măsură ce îmbătrânește, făcând-o vulnerabilă la infestări, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, unde insectele sunt atrase de ciuperci pentru a depune ouă.
Sporii: sunt elipsoidali, netezi, necolorați. Mărimea lor este de 6,8 x 3,5- 5 microni. Pulberea lor este crem- gălbuie.
Habitat: este o ciupercă saprofită care crește abundent în perioada de toamnă, din septembrie până în noiembrie sau chiar decembrie, în păduri de foioase și de conifere. Poate fi întâlnită în grupuri mari, uneori formând „cercuri de vrăjitoare.” Este comună în luminișuri ierboase și preferă habitatele umede, de la câmpie până în zona montană. Aceste ciuperci trăiesc de obicei pe sol bogat în materie organică, unde se hrănesc cu resturi vegetale, contribuind astfel la descompunerea materiei organice din pădure.
Clitocybe nebularis poate fi infectată de ciuperca parazitară Volvariella surrecta. Aceasta din urmă este o ciupercă mai rar întâlnită care parazitează în special exemplarele mature sau îmbătrânite de Clitocybe nebularis. Volvariella surrecta se dezvoltă pe pălăriile sau lângă baza acestor ciuperci gazdă și se recunoaște prin pălăria sa albicioasă și textura fină. Acest fenomen de parazitare este un exemplu de interacțiune fungică, unde o specie de ciupercă crește direct pe alta, folosind-o drept sursă de nutrienți, ceea ce contribuie la descompunerea organismelor gazdă.
Specii asemănătoare: Cortinarius alboviolaceus, Entoloma sinuatum (ciuperca pieptănușului- otrăvitoare), Cortinarius caerulescens, Lepista irina (stânjenițe- ciuperca își schimbă culoarea la umezeală. Culoarea pălăriei variază de la albicios, la crem-albicios, chiar o nuanță de roșu similară cu aspectul cărnii crude, dar mai puțin intensă, iar la bătrâțete devine slab maroniu), Clitocybe dealbata (pâlnioară de fildeș- otrăvitoare), Ampulloclitocybe clavipes (are un miros mai slab și mai puțin specific. Pălăria si piciorul au culoarea gri-maro, iar marginea pălăriei mai palidă). Leucopaxillus compactus (poate avea un miros mai slab sau de mucegai. Păciorul este mai robust, solid și poate fi ușor îngroșat la bază), Lyophyllum decastes (tufănițe- pălăria are un colorit care variază de la gri-albicios la gri, gri-maroniu, până la brun chiar brun-negricios. Datorită structurii fibrelor mai rigide în momentul ruperii se aude o pocnitură mică).
Interes gastronomic: deși este clasată ca o ciupercă comestibilă, poate provoca probleme digestive la unii oameni, mai ales dacă este consumată crudă sau insuficient gătită. Se recomandă să fie gătită bine înainte de consum pentru a minimiza riscurile asociate cu toxicitatea ușoară.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
