Sinonime: Lysurus cruciatus;

Aparatul fructifer are la început forma unei sfere mari albe şi gelatinoase, diametru 4-5cm, înălţime 8-10cm, alb.

În timpul  perioadei de maturizare, aceasta se rupe în partea superioară şi lasă să apară un picior gros, cilindric, foarte fragil şi complet gol în interior, terminat în vârf cu  6-8 ramificaţii flexibile şi roşii, semănând cu tentaculele unei caracatiţe.

Suprafaţa lor este relativ zbârcită şi pe latura interioară se află gleba, la început gelatinoasă şi, apoi, tinde să se lichefieze.

Volva este membranoasă şi persistentă.

Carnea este foarte fragilă şi friabilă, cu miros caracteristic, respingător, de excremente umane.

 

 

 

VARIABILITATE. Coloritul piciorului variază de la alb la galben-deschis. Tentaculele pot fi roşii sau portocalii.

HABITAT. Specie foarte rară, creşte pe pajişti şi păşuni foarte bine fertilizate natural. Se consideră că este de origine exotică, adusă întâmplător în Europa.

PERIOADA DE CREŞTERE. Vara-toamna.

SPECII ASEMĂNĂTOARE. Datorită formei sale neobişnuite, nu poate fi confundată cu alte specii.

Comestibilitate. Fără interes alimentar.

 

 

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: