Alte denumiri: burete pestriț, burete bulbos, panther cap, false blusher, panther amanita.
Sinonime: Venenerius pantherinoides, Agaricus pantherinus, Agaricus maculatus, Amanitaria pantherina.
Este o specie de ciupercă otrăvitoare, aparținând încrengăturii Basidiomycota, familiei Amanitaceae și genului Amanita. Această specie este micorizantă, adică trăiește în simbioză cu rădăcinile arborilor, formând micorize prin care are loc un schimb reciproc de substanțe nutritive: ciuperca oferă apă și săruri minerale, iar arborele îi furnizează compuși organici rezultați din fotosinteză. Datorită acestui tip de relație, Amanita pantherina joacă un rol ecologic important în menținerea sănătății ecosistemelor forestiere.
Primele mențiuni științifice despre această specie apar încă din secolul al XVIII-lea. Savantul și naturalistul german Jacob Christian Schäffer (1718–1790), a descris pentru prima dată ciuperca sub numele de Agaricus maculatus. Ulterior, denumirea științifică a fost revizuită de celebrul micolog și botanist francez Augustin Pyramus de Candolle (1778–1841), sub numele de Agaricus pantherinus. În anul 1846, distinsul micolog Julius Vincenz von Krombholz (1782–1843), originar din Boemia, a adus o contribuție esențială în clarificarea taxonomiei speciei. În volumul al X-lea al lucrării sale “Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme”, el a transferat oficial specia în genul Amanita, păstrând epitetul specific propus de Candolle. Astfel, denumirea științifică actuală Amanita pantherina, a devenit valabilă și a rămas neschimbată până în prezent, fiind recunoscută de comunitatea micologică internațională.
Numele de gen “Amanita” – provine din grecescul Amanites, care se referă la „ciupercă de pe muntele Amanos” (situat în actuala Turcie, în regiunea Hatay). Epitetul specific “pantherina”, provine din cuvântul latin “pantherinus”, care înseamnă „asemănător cu o panteră” sau „cu pete de panteră”.
Pălăria este destul de compactă şi tare, la început emisferică, apoi convexă şi la maturitate complet deschisă, cu marginea foarte vizibil striată şi, deseori, având resturi din cortină, diametru 6-10cm, cafenie.
Suprafaţa sa netedă şi destul de lucioasă este acoperită de numeroşi solzişori albi ieşiţi în relief care, de obicei, cad repede lăsând deseori cuticula complet goală.
Piciorul este cilindric, puţin subţiat în partea superioară şi cu baza bulboasă acoperită de o volvă fragmentată în două sau trei fâşii concentrice, înălţime 6-12cm, alb.
Inelul: situat câteodată foarte jos, este subţire, fragil, uşor striat şi dispare repede.
Lamele: sunt dese, înalte şi separate de picior.
Sporii: sunt slab elipsoidali, verucoși și neamiloizi. Pulberea lor este albă.
Carnea: este întotdeauna albă, este moale şi apoasă, aproape inodoră şi cu gust dulceag.
Variabilitate: coloritul pălăriei variază de la brun-deschis la ocru-măsliniu sau cenuşiu. Suprafaţa piciorului are uneori aspect lânos.
Habitat: perioada de apariție se întinde din luna iunie (uneori chiar din mai) până în octombrie, în funcție de condițiile climatice. Preferă pădurile de foioase (în special cele cu fagi, stejari sau mesteceni), dar se dezvoltă și în pădurile de conifere, mai ales în cele nisipoase, cu soluri bine drenate. De asemenea, poate fi întâlnită și pe câmpii, în luminișuri sau în iarba care crește în jurul mlădițelor de molizi.
Specii asemănătoare: poate fi uşor confundată cu Amanita spissa (burete brobonat) şi Amanita rubescens (buretele roşu brobonat), specii comestbie destul de bune, dar numai după o fierbere îndelungată.
Interes gastronomic: aspectul său atrăgător, cu pălăria de culoare brună presărată cu pete albe (resturi ale vălului universal), poate fi înșelător, deoarece ciuperca este adesea confundată cu alte specii comestibile din același gen. Totuși, ingestia sa poate provoca intoxicații severe, manifestate prin halucinații, greață, tulburări gastrointestinale și nervoase, motiv pentru care este esențială recunoașterea și evitarea ei.
