Sinonime: Agaricus aurivellus, Agaricus squarrosus var. aurivellus, Lepiota squarrosa var. aurivella, Dryophila aurivella, Hypodendrum aurivellum.
A fost descrisă pentru prima dată în 1786 tot de micologul german August Batsch, care a numit-o Agaricus aurivellus. Numele actual a fost oficializat în 1871 de către Paul Kummer prin reîncadrarea în genul Pholiota. Numele de gen Pholiota provine din grecescul pholiós, cu sensul de “solzos”, făcând referire la aspectul solzos caracteristic al multor specii din acest gen. Epitetul specific aurivella provine din combinarea cuvintelor latine aurum (aur) și vellus (lână sau blană). Se traduce prin „lână de aur” sau „blană aurie”, făcând aluzie la aspectul pălăriei care pare acoperită cu flocoane sau solzișori aurii-ruginii.
Pălăria: este relativ mare, putând ajunge la aproximativ 15-16 cm în diametru. La început are formă de clopot sau este puternic convexă, devenind plată la bătrânețe, adesea cu un gurgui (umflătură) turtit în centru. Culoarea este de un galben-auriu strălucitor, galben-cromat sau chiar galben-portocaliu intens. Este presărată cu solzi mari, triunghiulari, turtiți, de culoare brun-roșcată, care tind să se spele la ploi abundente.
Cuticula: este vâscoasă, lucioasă și lipicioasă în condiții de umezeală. La maturitate deplină sau în perioade secetoase, pălăria capătă un aspect aproape mat.
Lamele: sunt largi, dense, atașate de picior. Inițial au o culoare gălbuie, dar devin treptat brun-măslinii și în final brun-ruginii pe măsură ce sporii se maturizează.
Carnea: este groasă, compactă, de culoare galben-pal sau alburie, devenind ruginie spre baza piciorului. Are un miros nespecific, ușor pământiu, și un gust adesea considerat fad sau neplăcut.
Sporii: sunt netezi, elipsoidali până la ovoizi, de aproximativ 7–10 × 4–6 μm, și prezintă un por germinativ bine evidențiat. Din punct de vedere microscopic, sunt prezente și chrysocistidii, caractere care pot fi utile în identificarea speciei. Pulberea sporilor este de culoare brun-ruginie.
Piciorul: poate ajunge la aproximativ 15 cm lungime și până la 2–2,5 cm grosime. Este cilindric, uneori ușor îngroșat la bază, și are culoarea galbenă până la galben-brunie, de obicei mai deschisă decât pălăria. Partea superioară, aflată deasupra zonei inelare, este relativ netedă, în timp ce partea inferioară prezintă solzi sau fibre brun-roșcate. Vălul parțial formează o zonă inelară fibroasă, care poate fi evidentă la exemplarele tinere, dar se poate deteriora sau pierde odată cu maturizarea.
Variabilitate: densitatea solzilor de pe pălărie variază masiv. Ciupercile care cresc în perioade foarte ploioase își pot pierde complet solzii de pe pălărie, devenind aproape complet netede și lucioase, ceea ce îngreunează identificarea.
Habitat: este o ciupercă saprofită și parazită care fructifică din septembrie până la începutul iernii. Crește în tufe spectaculoase direct pe trunchiurile arborilor foioși vii sau pe bușteni căzuți, dar pot apărea și izolat, cu exemplare solitare. Deși se poate dezvolta pe fagi sau plopi, apare și pe conifere (brazi, pini), dar are o afinitate ecologică distinctă pentru salcie.
Specii asemănătoare: Pholiota adiposa, este cea mai apropiată rudă. Se deosebește prin faptul că este mult mai vâscoasă sau gelatinoasă (efectul de „uns cu grăsime” persistă și pe vreme uscată), solzii de pe pălărie sunt mai mărunți și mai turtiți, iar microscopic are sporii mai mici. Pholiota limonella, o altă specie identică la exterior. Are tendința de a avea pălăria de un galben-lămâie ceva mai deschis și mai viu. Diferențierea sigură de Pholiota aurivella se face exclusiv la microscop, Pholiota limonella având spori considerabil mai mici și mai înguști. Pholiota squarossa, are pălăria și piciorul complet uscate (niciodată vâscoase sau lipicioase), iar solzii săi maronii sunt foarte proeminenți, ascuțiți și zbârliți vertical, dându-i un aspect cifulit.
Interes gastronomic: este catalogată în majoritatea ghidurilor moderne ca fiind necomestibilă sau de evitat. Consumul acestei ciuperci provoacă frecvent sindromul rezinoid (tulburări gastrointestinale manifestate prin greață, vărsături și dureri abdominale). De asemenea, gustul său este neplăcut și indigest. Deoarece seamănă perfect cu Pholiota adiposa, culegerea ei din pădure implică riscuri majore.
