Alte denumiri: pălărie solzoasă, ciupercă cu solzi, parasol, shaggy parasol.
Sinonime: Chlorophyllum rhacodes, Leucocoprinus rhacodes, Mastocephalus rhacoses, Lepoitophyllum rhacodes, Lepiota rachodes, Agaricus rhacodes.
Ciuperca Macrolepiota rhacodes, a fost inițial descrisă de micologul italian Carlo Vittadini în 1835, sub denumirea de Agaricus rhacodes în lucrarea sa “Descrizione dei funghi mangerecci più comuni dell’Italia e de’velenosi che possono co’medesimi confondersi“. În 1872, micologul francez Lucien Quélet a redenumit specia în Lepiota rachodes. Ulterior, în 1951, micologul german Rolf Singer a plasat-o în genul Macrolepiota, conferindu-i denumirea actuală, Macrolepiota rhacodes. Deși în România este adesea cunoscută sub denumirea de Macrolepiota, mulți continuă să folosească denumirea de Lepiota dată de Quélet. Această confuzie între denumiri subliniază complexitatea clasificării ciupercilor și evoluția cunoștințelor în domeniu.
Numele de gen Macrolepiota provine din limba greacă și este compus din două părți: „Macro” – înseamnă „mare” sau „lung” și „Lepiota” – derivă din cuvântul grecesc „lepis”, care înseamnă „solzi” sau „fibră”. Epitetul specific „rhacodes” are origini grecești și derivă din cuvântul „rhachis”, care se referă la „codița” sau „stâlcul” unei plante sau a unei ciuperci.
Pălăria: la început este globuloasă sau semisferică, apoi se deschide și devine aproape plană, având o margine ușor răsfrântă. De obicei, are un diametru între 10 și 20 cm, dar poate ajunge și la dimensiuni mai mari, în cazuri excepționale. Relativ moale și pufoasă la atingere, cu o ușoară tendință de a crăpa odată cu îmbătrânirea ciupercii. Pălăria este acoperită cu solzi groși, poligonali și lânoși, care au o culoare ocru palid până la gri-brun sau brun-roșiatic, pe un fundal albicios sau crem. Aceste solzi sunt distribuiți mai dens în centrul pălăriei, unde este mai închisă la culoare.
Lamele: sunt albe, libere, neregulate, bulboase, înghesuite și când sunt atinse au tendința de a se colora în roșu-cărămiziu.
Carnea: este albă, fragedă în pălărie, iar în picior este fibroasă, tare, lemnoasă. Când este tăiată capătă imediat o culoare șofrănie apoi maroniu. Are un miros puternic plăcut de ciuperci și gust de alun.
Spori: sunt elipsoidali, hialini, au o mărime de 10-15 x 6-7,5 microni. Pulberea lor este de culoare albă.
Piciorul: poate ajunge la o înălțime de 10-15 cm și are un diametru atunci când este tânără de peste 3 cm apoi de numai 1-2 cm, este cilindric, fibros, neted și neșerpuit, destul de scurt, cu un bulb pronunțat la bază, gol în interior. Este de culoare albă sau palid-maro, dar pe măsură ce îmbătrânește, capătă nuanțe maronii sau roșiatice. Piciorul are un inel dublu, robust, membranos, la maturitate devine mobil, de culoare alb-cenușiu în partea superioară și brun-roșiatic în cea inferioară.
Variabilitate: coloritul pălăriei variază de la maro-deschis la maro- închis. Piciorul este inițial albicios, apoi maroniu, rareori acoperit de filamente. Lamele variază de la alb la maro-deschis.
Habitat: este întâlnită destul de frecvent pe pajiști, terenuri cultivate, păduri, grădini, luminișuri. Preferă solurile bogate în nutrienți și îmbogățite cu azot. Apar adesea după o ploaie puternică de vară prin luminișuri în păduri de conifere, la marginea pădurilor de foioase.
Perioada de creștere: din luna iunie pană în luna noiembrie.
Specii asemănătoare: se poate confunda cu Macrolepiota procera (sau popular pălăria șarpelui, comestibilă, are piciorul lung de 20 cm chiar până la 40 cm, acoperit cu numeroși solzi mici, viperini), Macrolepiota venenatum (este otrăvitoare, de obicei mai mare decât M. rhacodes, cu pălării de 10-30 cm în diametru, pălăria este netedă, cu solzi mai puțini, și poate avea o culoare mai deschisă, de la alb la bej deschis. Tulpina este mai subțire, cu un inel simplu și puțin pronunțat. În secțiune se face roșiatică sau brună. Are miros neplăcut, uneori descris ca mucegăios. Crește în mănunchiuri, adesea în zone deschise, pe pajiști umede sau prin iarba înaltă, dar niciodată în sau la marginea pădurilor), Lepiota aspera (sau popular clopu ariciului, este otrăvitoare), Lepiota clypeolaria (sau popular ghebe de brad, provoacă probleme gastrointestinale), Lepiota felina (este otrăvitoare, crește în grupuri mici pe lângă molizi), Lepiota helveola (otrăvitoare).
Interes gastronomic: este considerată o ciupercă comestibilă. Deși este consumată în mod tradițional în diverse regiuni, un număr de persoane poate avea reacții gastrointestinale după consum, mai ales dacă ciuperca nu este bine gătită. Este important să culegeți ciuperci doar dacă sunteți sigur de identificarea lor, pentru a evita confuziile cu specii otrăvitoare.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
