Alte denumiri: bureţi mucoşi, ciuperca de fag, porcelain fungus, poached egg fungus, beech tuft, porcelain mushroom.
Sinonime: Mucidula mucida, Agaricus mucidus, Armillaria mucida, Mucidula mucida, Collybia mucida, Lepiota mucida, Mastoleucomyces mucidus.
Ciuperca a fost descrisă pentru prima dată în anul 1794 sub denumirea de Agaricus mucidus de către micologul german Heinrich Adolph Schrader. În anul 1909 micologul austriac Franz Xaver Rudolf von Höhnel a transferat ciuperca în genul Oudemansiella păstrând epitetul specific mucida. Numele genului “Oudemansiella” a fost înfiinţat în anul 1881 de către botanistul italiano-argentinian Carlo Luigi Spegazzini şi numit în onoarea micologului olandez Corneille Antoine Jean Abram Oudemans. Epitetul specific “mucida” se referă la stratul de mucus transparent care acoperă pălăria ciupercii. Este o specie de ciupercă saprofagă ce descompune resturi vegetale, foarte rar parazitară hrănindu-se din copacii vii.
Pălăria: este subţire şi delicată cu aspect translucid, la început este boltită semisferic apoi convexă, la maturitate devine plată. Are un diametru de 4-10 cm. Marginea iniţial este răsucită spre interior apoi devine cu timpul crestată, adesea încreţită sau zbârcită.
Cuticula: este albicioasă, netedă, lipicioasă, vâscoasă, lucioasă, aproape gelatinoasă. În centru ciuperca este mai închisă la culoare slab maroniu, brun-cenuşiu-pal, gălbuie.
Lamele: sunt relativ distanţate între ele, albe, late, bombate, bifurcate şi intercalate, arcuit aderente, dinţat decurente la picior.
Carnea: este albă, subţiată la margine şi mai groasă în mijloc la pălărie, în picior este fibroasă. Mirosul şi gustul aproape imperceptibili, poate fi slab de ridichi sau de varză proaspătă. Nu se decolorează după tăiere.
Sporii: sunt aproape rotunzi, groşi, netezi, translucizi, cu mărimea de 13-18 x 12-15 microni, pulberea lor este albă.
Piciorul: subţire, plin, cu baza uşor îngroşată, adesea strâmb, în partea superioară este vizibil un inel fin şi zimţat. Iniţial culoarea este albă cu aspect sticlos apoi sub inel spre bază devine gri-maroniu până la gri-negricios. Când ciuperca creşte sub trunchi căzut sau pe un copac viu, piciorul se ondulează astfel încât pălăria să fie ţinută la orizontal.
Variabilitate: pălăria diferă în colorit de la alb la gri, câteodată cu nuanţe măslinii sau brun-deschis. Lamele sunt iniţial albe şi apoi gălbui sau de culoarea cojii de alună în nuanţă deschisă.
Habitat: este o specie des întâlnită în pădurile de foioase, creşte pe cioturi sau pe trunchiuri de fagi bătrâni. Poate fi întâlnită şi în pădurile mixte uneori pe molid. Se dezvoltă în perioada iulie-octombrie. Apare în pâlcuri dense, adesea în buchete mai mici cu punct de inserţie comun. Ocazional creşte şi pe trunchiurile copacilor vii. Unde creşte ciuperca nu găseşti alte ciuperci în jur deoarece aceasta eliberează un fungicid puternic care anihilează concurenţii.
Specii asemănătoare: Xerula radicata, Hygrophorus eburneus (burete melcesc), Pluteus salicinus (păstrăv de salcie).
Interes gastronomic: deşi este considerată o ciupercă comestibilă are o valoare gastronomică scăzută. Unele surse susţin că este uşor toxic în timp ce altele îl consideră comestibil după spălare pentru a îndepărta mucusul de pe ciupercă. Poate fi gătită sau conservată în oţet, ulei sau saramură dar după ce a fost bine spălat apoi uscat bine cu un prosop. Din culturile pure ale acestei ciuperci s-a obţinut un antibiotic cu efect antifungic util în controlul dermatofitelor (ciuperci parazitare microscopice). Acest fungicid natural numit strobilurină este din ce în ce mai folosit în afacerile agricole deoarece protejează culturile de atacurile multor ciuperci. Această substanţă se mai găseşte şi în ciuperca Strobilurus tenacellus.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
