Alte denumiri: borşgombă, cuci, plopenchi, blusher, blushing amanita, tignosa vinata, tignosa rosseggiante.
Face parte din Familia Amanitaceae, este foarte răspândită în România găsindu-se pe aproape orice sol în pădurile de foioase şi de conifere. Ciuperca coabitează formând micorize pe rădăcinile arborilor. Genul Amanita cuprinde aproximativ 600 de specii şi variaţii. Amanita rubescens a fost descrisă pentru prima dată în anul 1794 de către micologul olandez Christian Hendrik Persoon în lucrarea sa “Synopsis Methodica Fungorum”. Persoon a atribuit speciei numele științific Agaricus rubescens. Teoria legată de cuvântul latin “amandere” ar putea fi asociată cu periculozitatea multor specii din genul Amanita. De-a lungul istoriei, multe specii din acest gen au fost identificate ca fiind toxice sau letale, iar aceasta ar putea fi o explicație pentru alegerea numelui. Epitetul specific “rubescens” provine din limba latină și înseamnă “care devine roșu”. Acest epitet face referire la una dintre caracteristicile distincte ale Amanita rubescens: tendința de a se înroși sau de a prezenta nuanțe roșiatice atunci când este atinsă sau rănită.
Pălăria: are un diametru mediu de aproximativ 5-15 cm. În stadiul tânăr, pălăria are forma unui ou aproape rotund, care apoi devine plată sau concavă. Marginea este regulată și netedă, fără vărgături. Culoarea pălăriei poate fi spălată de ploaie deschizându-se la culoare.
Cuticula: este strălucitoare, iar uneori poate fi ușor unsuroasă. Este presărată cu mulți negi alb-cenușii verucoși, care pot fi tineri și la vârstă aplatizați. Acești negi pot avea reflexe mătăsoase și se decolorează odată cu înaintarea în vârstă, devenind roz-roșiatici. De asemenea, pălăria poate prezenta pete vineți la bătrânețe. Coloritul inițial poate fi alb-murdar și apoi devine roșu-maroniu, cu ocazionale tonuri gălbui-maronii.
Lamele: are lamele înghesuite și inegale, care sunt dispuse radial sub pălărie. Ele pornesc din partea centrală a pălăriei și se extind către margine. Lamelele tinere sunt de culoare albă. Pe măsură ce ciuperca se dezvoltă și lamelele intră în contact cu aerul sau sunt atinse, ele încep să se înroșească treptat. Lamelele sunt late și mai înghesuite în partea centrală a pălăriei, iar spre bază devin mai strâmte. Ele pot avea o formă rotunjită și pot fi inegale în lungime și lățime. Uneori, lamelele pot prezenta aspecte întrerupte sau bifurcate. Un aspect semnificativ al lamelelor ciupercii este capacitatea lor de a se înroși treptat la atingere sau când sunt deteriorate. Aceasta este o reacție chimică caracteristică și poate fi observată în timpul manipulării ciupercii.
Sporii: sunt albi, elipsoidali și au dimensiuni cuprinse în general între 7,5-11 x 5,5-7,5 microni. Pulberea sporilor are o culoare albă. Pentru a colecta pulberea sporilor în vederea examinării, se poate utiliza o tehnică numită “print spor” sau “print de ciupercă”. Aceasta implică plasarea pălăriei ciupercii pe o suprafață netedă și de culoare închisă, cum ar fi hârtie neagră sau sticlă, și lăsarea ciupercii să elibereze sporii timp de câteva ore sau peste noapte. După aceea, se poate observa culoarea pulberii sporilor lăsată în urmă.
Carnea: este albă, fragedă, capătă o culoare caracteristică vineţie acolo unde şi-au săpat galerii insectele parazite sau în locul în care este tăiată. Cu miros slab şi plăcut precum un gust dulceag foarte uşor acru apoi la maturitate devine usturător.
Inelul: la aproximativ mijlocul piciorului se găsește un inel alb, lat, atârnat și membranos. Inelul poate persista pe picior și poate fi vizibil dungat, în special datorită vălului.
Piciorul: este cilindric, având o lungime de aproximativ 8-20 cm și un diametru de 1,5-3 cm. Este neted sau poate prezenta solzi fini. Acești solzi pot fi rezultatul unei decojiri a cuticulei exterioare a piciorului. Piciorul inițial are o culoare alb-roz până roșiatică. În timp, poate deveni găunos sau dezvolta nuanțe mai închise, în special spre partea inferioară. Piciorul are baza bulboasă de obicei înconjurată de unul sau două rânduri de negi cafeniu-deschis rest al vălului universal care acoperă ciuperca în faza tânără.
Variabilitate: culoarea pălăriei variază între alb-murdar la exemplarele tinere şi roşu-vineţiu la cele mature. Piciorul cu o consistenţă relativ făinoasă variază de la alb-roz la violet. Lamele sunt albe dar când sunt atinse tind să se înroşească. Crescute în păduri de foioase pălăria are culoarea roz-creol, roz-maroniu sau roz-gălbui, cele crescute în păduri de conifere au pălăria de culoare roz-roşiatică.
Habitat: trăiește în diverse habitate, inclusiv păduri de foioase și conifere, pe soluri variate și în diferite regiuni geografice, de la zonele montane până la cele de câmpie. Uneori, poate fi întâlnită chiar și în parcuri sau grădini. Perioada de creștere obișnuită a ciupercii este de la începutul verii până la sfârșitul toamnei, cuprinzând lunile mai până în octombrie. Ciuperca este frecvent parazitată de ciuperca parazită Hypomyces hyalinus care atacă speciile din genul Amanita. Această ciupercă parazită atașează și se hrănește cu Amanita rubescens, schimbându-i aspectul exterior și adesea dând naștere unei relații simbiotice între cele două ciuperci.
Specii asemănătoare: poate fin confundată cu Amanita pantherina (buretele panterei) fiind toxică din cauza conţinutului înalt de muscarină dar aceasta nu are niciodată culori roşiatice pe nici o parte a ciupercii, cu Amanita pantherina var. ablentinum care nu are dungi pe pălărie, aceasta fiind practic ciuperca geamănă, cu ciuperca otrăvitoare Lepiota aspera (clopu ariciului), cu ciuperca necomestibilă Amanita porphyria (buretele porfiriu), cu Amanita excelsa (buretele panterei fals).
Interes gastronomic: în general ciuperca este evitată a fi consumată deoarece poate fi uşor confundată cu specii otrăvitoare mortale. Este condiţionat comestibilă. În stare crudă este toxică provoacă tulburări digestive şi necesită fierbere îndelungată maxim 20 minute fără a fi folosită apa în care a fiert. Prin fierbere se elimină substanţele hemolitice toxice fiind sensibile la căldură. Cuticula se decojeşte mereu pentru rafinarea gustului. Carnea sa albă, fragedă și ușor făinoasă oferă o textură plăcută și se combină bine cu diverse ingrediente și arome. Gustul său subtil, cu o notă ușor acră, poate adăuga o dimensiune interesantă preparatelor culinare. Ciuperca trebuie preparată la scurt timp după ce a fost culeasă deoarece se deteriorează destul de rapid. Fiecare persoană poate avea o sensibilitate sau intoleranță individuală la anumite ciuperci comestibile, deci este recomandat să fiți atenți la reacțiile personale și să consumați ciuperci în cantități moderate. Este important să aveți cunoștințe avansate și să respectați regulile de siguranță în ceea ce privește identificarea și consumul ciupercilor comestibile.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
