Alte denumiri: ciuperca de pivniţă, putregai uscat, burete de casă, putregaiul brun, ciuperca maro.
Sinonime: Merulius lacrymans, Boletus lacrymans, Merulius destruens, Merulius lacrymans, Gyrophana lacrymans, Serpula destruens.
Specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1781 de către botanistul austriac Franz Xaver von Wulfen sub denumirea de Boletus lacrymans. În anul 1884 a fost transferat în genul Serpula de către micologul finlandez Petter Adolf Karsten cunoscut la vremea sa drept “tatăl micologiei finlandeze”. Numele de gen “Serpula” provine din latină şi înseamnă “târâtoare” iar epitetul specific “lacrymans” înseamnă “a face lacrimi” cu referire la partea centrală a ciupercii care produce picături de apă (lacrimi).
Ciuperca este considerată a fi cel mai dăunător distrugător al materialelor de lemn de interior din lumea întreagă producând pagube enorme caracterizat prin închiderea la culoare a lemnului atacat numit şi putregaiul brun. Ciuperca foloseşte ioni de calciu şi fier extrase din tencuială, cărămidă şi piatră pentru a ajuta la descompunerea lemnului de aici culoarea cafenie până la maro al lemnului afectat.
Corpul fructifer: iniţial apare ca o reţea de fire gri asemănătoare unei pânze de paianjen, cu timpul capătă culoarea albă, de formă rotundă şi pufoasă de aproximativ 1 cm grosime, apoi capătă forma de paletă cu aspect radial-fibros întins de peste un metru pătrat ajungând până la 4,5 m în diametru.
Partea centrală a ciupercii unde se formează sporii (himeniu) este de culoare galben-ruginie şi acoperit cu protuberanţe mici şi sferice (verucoasă), cu încreţituri de forma unor pori mai largi care conţin picături de apă (lacrimi).
Carnea: are mirosul respingător mucegăios, este moale şi cărnoasă.
Sporii: sunt netezi, elipsoidali, prevăzuţi cu picături mici, având culoarea de la ocru până la brun-gălbui.
Habitat: ciuperca se dezvoltă foarte repede în special pe lemnul umed, pe cel de răşinoase, de fag, mai puţin pe cel de stejar, se găseşte şi pe alte materiale care conţin celuloză cum ar fi duşumele, scări, tavane din lemn, materiale textile, hârtie, căpriorii acoperişurilor, tocurile uşilor etc. Se extinde la zidăria caselor, la tencuieli şi chiar pereţii de peste 1,5 m grosime. Umiditatea (30-40%), ventilaţia scăzută, lipsa de oxigen, căldura (22-24 grade) şi lipsa de lumină este locul prielnic de dezvoltare al ciupercii. Astfel, casele construite din lemn de răşinoase şi neaerisite sunt locul ideal de dezvoltare al ciupercii. Se găseşte rar în păduri.
Combaterea şi nimicirea ciupercii este foarte grea mai ales dacă a apucat să se extindă în pereţi casei, procedurile de combatere sunt adesea fără succes.
Specii asemănătoare: poate fi confundată cu Serpula himantioides (specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1818 de către botanistul suedez Elias Magnus Fries sub denumirea de Merulius himantioides) care este la fel de dăunătoare şi este considerată specia soră sălbatică al ciupercii Serpula lacrymans. Este răspândită în natură şi provoacă putregaiul maro al coniferelor. Se găseşte rar în clădiri şi descompune lemnul mult mai lent decât Serpula lacrymans.