Alte denumiri: bureţi de rouă, balegă strălucitoare, ciupercă strălucitoare, shiny cap, glistening inky cap, mica cap.
Sinonime: Agaricus micaceus, Coprinus micaceus.
Epitetul specific “micaceus” derivă din cuvântul latin “mica” care înseamnă “firimituri, granule sau bob de sare” şi din sufixul “-aceus” care înseamnă “ca, similar”, cu referire la faptul că ciuperca tânără este acoperită cu un strat de granule albicioase dându-i un aspect de “ciupercă strălucitoare”.
Ciuperca a fost ilustrată pe un tipar gravat în lemn (xilografie) în anul 1601 de către botanistul flamand Carolus Clusius în prima monografie publicată despre ciuperci “Rariorum plantarum historia” (Istoria plantelor rare). Ştiinţific specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1786 de către botanistul francez Jean Baptiste F.P. Bulliard sub numele de Agaricus micaceus. În anul 1838 botanistul suedez Elias Magnus Fries a transferat-o în genul Coprinus dar în anul 2001 a avut loc o revizuire a ciupercilor în care Coprinus micaceus a fost transferat în Coprinellus micaceus (volumul 50 din jurnalul ştiinţific Taxon 2001).
Pălăria: iniţial este ovală (sub formă de clopot sau degetar) până la cilindric apoi conic turtit cu marginile ridicate în sus fără să fie aplatizată total devenind convex. Uneori cu o proeminenţă centrală asemănătoare mamelonului. Când ciuperca se extinde are în diametru 0,8- 5 cm cu marginea ruptă în raze şi întoarsă uşor în sus.
Cuticula: prezintă nervuri radiale (şanţuri fine) până aproape de mijlocul pălăriei. Are culoarea gălbuie-albicioasă, pe timp ploios culoarea se închide devenind brun-roşcat, galben-ruginiu sau brun-ruginiu. În stadiul tânăr prezintă mici granule albicioase şi făinoase şi care sunt uşor de îndepărtat mai ales de către ploi. Ciuperca capătă culori diferite în funcţie de starea sa de hidratare.
Lamele: sunt dese, late, la început sunt albicioase apoi devin crem şi mai târziu brun-cenuşii, la final ele devin brun- negricioase după care încep să se descompună (lichefiază).
Piciorul: este cilindric, fragil, albicios cu nuanţe de ocru, iniţial este fibros apoi devine gol pe dinăuntru. Îniţial piciorul prezintă perişori foarte fini care devine neted mai târziu. Are lungimea de 3-8 cm şi lăţimea de 0,8 cm.
Carnea: este subţire, fragilă, albicioasă până la gri-palid, fără miros specific dar gustul este dulceag în stadiul tânăr. Aceasta se dizolvă după scurt timp într-o substanţă neagră dar niciodată în întregime.
Sporii: sunt mici, netezi, elipsoidali, pulberea lor este negricioasă. Are mărimea de 7-10 x 4- 5,5 microni.
Habitat: apar în perioada aprilie-noiembrie de la câmpie la munte, cresc de obicei în grupuri mari şi dense, pe cioate, buturugi sau rădăcini de copaci subterane în putrefacţie, în acelaşi loc pot apărea mai multe serii succesive. Ciupercile au nevoie de 5- 7 zile pentru a se maturiza complet. Se dezvoltă foarte bine atunci când este umiditate mai ales primăvara şi toamna.
Specii asemănătoare: Coprinellus domesticusus, Coprinellus saccharinus, Coprinopsis acuminata, Coprinopsis alopecia, Coprinopsis atramentaria, Coprinopsis romagnesiana, Coprinopsis cinerea, Coprinellus bisporus, Coprinellus truncorum care este aproape identică cu Coprinellus micaceus doar sporii fac diferenţa între ele.
Interes gastronomic: în stadiul tânăr sunt comestibile, atunci când lamele încep să se coloreze nu sunt bune de mâncat, se mănâncă doar pălăria. Imediat după cules piciorul trebuie îndepărtat pentru a reduce viteza descompunerii. Deoarece sunt fragile şi se descompun foarte repede trebuie gătite în decurs de o oră, maxim două. Este toxică în combinaţie cu alcoolul dezvoltă sindromul coprinian din cauza coprinei (substanţă chimică care imită disulfiramul). Nu trebuie consumat alcool timp de 72 de ore înainte şi după ingerarea ciupercilor. Se pot consuma sub formă de adaos la supe, omletă, sosuri, alături de alte legume, sau mai simplu într-o tigaie cu un pic de ulei şi usturoi. Este o ciupercă delicată nu trebuie gătită excesiv. Nu colectaţi ciupercile de pe marginea drumurilor sau alte locuri care ar putea conţine poluanţi deoarece pot bioacumula metale grele dăunătoare cum sunt plumbul şi cadmiul.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
