Agaricus bohusii a fost descris pentru prima dată în anul 1983 de micologul francez Marcel Bon. În literatura anglofonă este cunoscută sub denumirea de Medusa mushroom (Ciuperca Meduza), nume inspirat de asemănarea dintre picioarele curbate ale exemplarelor și șerpii din părul Meduzei din mitologia greacă.
Etimologie: numele generic “Agaricus” provine din grecescul antic “agarikon”, termen folosit încă din Antichitate pentru desemnarea unor ciuperci și preluat ulterior în nomenclatura botanică pentru genul Agaricus. Epitetul specific “bohusii” a fost atribuit în onoarea micologului maghiar Gábor Bohus, specialist în studiul și taxonomia genului Agaricus.
Pălăria: are un diametru de 5–15 cm, uneori ajungând până la 20 cm. La început este emisferică sau globuloasă, apoi devine convexă, iar la maturitate aproape plană. Cuticula este albicioasă până la brun-deschis și este acoperită cu solzi mari, fibroși, brun-roșcați până la brun-cenușii, dispuși concentric și adesea ridicați. Pălăriile sunt frecvent acoperite cu particule de pământ, deoarece exemplarele apar rapid din sol.
Lamelele: sunt libere față de picior, foarte dese și subțiri. La început sunt albicioase sau roz-pal, apoi devin roz-brun, brun-roșcate și, la maturitate, brun-ciocolatii datorită sporilor.
Piciorul: măsoară 6–15 cm lungime și 1,5–3 cm grosime. Este robust, cilindric, ușor îngustat spre bază și adesea adânc înrădăcinat în substrat. Suprafața este albicioasă, devenind brun-roșiatică prin atingere sau odată cu înaintarea în vârstă. Caracteristica definitorie a speciei este faptul că mai multe exemplare cresc unite la baza piciorului, formând tufe sau ciorchini foarte denși.
Inelul: este situat în treimea superioară a piciorului și este mare, gros, membranos și persistent, având adesea aspect dublu. Partea inferioară poate prezenta margini flocoase sau mici solzi brun-roșcați.
Carnea: este albă, compactă și fermă. După tăiere sau lovire se colorează rapid în roșu-șofran sau brun-roșiatic, în special în zona bazei piciorului, apoi se închide treptat la culoare. Mirosul este plăcut, caracteristic de ciupercă, uneori cu o ușoară nuanță de migdale, iar gustul este blând și ușor dulceag.
Sporii: sunt netezi, elipsoidali până la slab ovoizi, măsurând aproximativ 5–8 × 4,5–6 microni. Pulberea sporilor este de culoare brun-ciocolatie, caracteristică genului Agaricus.
Habitat: Agaricus bohusii este o specie saprobă, care se dezvoltă pe soluri bogate în humus și materie organică. Crește în păduri de foioase, în special sub stejari, dar poate fi întâlnită și în păduri mixte, parcuri, grădini, cimitire, margini de drumuri și peluze. Fructifică aproape întotdeauna în ciorchini denși, rareori solitar.
Perioada de apariție: fructifică din luna iulie până la sfârșitul lunii octombrie.
Răspândire: specia este cunoscută din mai multe țări europene, inclusiv Marea Britanie, Irlanda și numeroase regiuni din Europa Centrală și de Est. În România este considerată foarte rară, existând puține semnalări publicate, deși este posibil să fie subraportată din cauza asemănării cu alte specii din genul Agaricus.
Specii asemănătoare: poate fi confundată cu Agaricus xanthodermus și Agaricus moelleri, ambele toxice și caracterizate prin miros puternic de fenol. Alte specii asemănătoare sunt Agaricus bernardii, care preferă solurile saline și miroase a iod, Agaricus sylvaticus, întâlnită în special în pădurile de conifere, carnea se colorează rapid în roșu-sângeriu aprins la tăiere. Agaricus vaporarius, care nu formează ciorchini atât de compacți. Agaricus augustus, este considerată una dintre cele mai mari ciuperci din gen, pălăria poate depăși 20–25 cm, are un miros foarte puternic și plăcut de anason sau migdale amare, carnea se îngălbenește ușor, mai ales la baza piciorului sau când este frecată pe pălărie. Agaricus haemorrhoidarius, crește solitar, în grupuri împrăștiate sau șiruri, dar exemplarele au picioare complet independente, fără o bază comună. Are un picior mai drept, cilindric, adesea prevăzut cu un bulb evident la bază, fără o rădăcină adâncă. Are solzi mai aplatizați, fibroși și fini, dispuși ca niște așchii radiale pe pălărie.
Interes gastronomic: este o ciupercă comestibilă de foarte bună calitate, apreciată pentru carnea sa fermă și aroma intensă. Exemplarele trebuie curățate cu atenție deoarece cresc adesea parțial îngropate și pot reține particule de pământ între picioarele unite. Se consumă numai după preparare termică. În zonele unde specia este rară, se recomandă recoltarea responsabilă pentru protejarea populațiilor naturale.
