Alte denumiri: false russula, pinkmottle woodwax, russula- like waxy cap, lardaiolo rosso, hongo carnita.
Sinonime: Agaricus russula.
Naturalistul german Jacob Christian Schäffer a descris pentru prima dată specia cunoscută acum ca Hygrophorus russula sub denumirea Agaricus russula în 1774. Numele ales de Schäffer se referă la asemănarea sa coloristică cu ciupercile din genul Russula, deoarece pălăria are nuanțe roșiatice, similare acestora. În 1878, botanistul francez Claude Casimir Gillet a transferat specia în genul Tricholoma, dar mai târziu, în 1918, micologul american Calvin Henry Kauffman a mutat-o în genul Hygrophorus.
Numele de gen Hygrophorus provine din greaca veche, unde „hygro–” înseamnă „umed” sau „umedos” și „phoros” înseamnă „care poartă” sau „care aduce.” Acest nume reflectă trăsătura distinctivă a ciupercilor din acest gen, care au o textură umedă și adesea lamele cerate. Epitetul specific “russula” provine din cuvântul latin “russulus”, care înseamnă „roșu” sau „roșiatic.” Acest nume reflectă adesea colorarea pălăriei ciupercii, care poate varia de la nuanțe de roșu la roz.
Pălăria: are dimensiuni variabile între 4 și 13 cm, fiind inițial convexă, dar devenind treptat mai plată sau ușor adâncită pe măsură ce ciuperca se maturizează. Textura sa este lipicioasă când este proaspătă, însă se usucă rapid, pierzându-și astfel această caracteristică. Poate fi fin păroasă în anumite zone, iar la margini este răsucită atunci când ciuperca este tânără, prezentând un aspect moale sau ușor bumbăcos, care se desfășoară odată cu maturizarea. Culoarea pălăriei variază de la roz până la roșiatic, având adesea dungi sau pete mai intense de culoare, ce dau un aspect specific, asemănător mozaicului. În anumite porțiuni, în special aproape de margini, pălăria poate prezenta vânătăi galbene.
Lamele: sunt larg atașate de picior sau ușor decurente (curgând puțin în jos pe tulpină). Ele sunt spațiate la distanțe medii și prezintă lamele scurte, însă nu sunt foarte numeroase. Culoarea lor inițială este alb-crem, dar odată cu maturizarea ciupercii, lamelele capătă pete roșiatice sau pot deveni de un roz generalizat. În unele cazuri, mai ales la exemplarele mai bătrâne, lamelele capătă o nuanță ușor gălbuie.
Carnea: este relativ groasă și fermă, cu o culoare albicioasă, care poate deveni rozalie sau ușor roșiatică, mai ales sub cuticulă sau în apropierea lamelelor. La tăiere, carnea nu își schimbă culoarea semnificativ, păstrându-și nuanțele inițiale. Aceasta are un miros plăcut, slab fructat și un gust delicat. Carnea piciorului este de asemenea fermă, însă puțin mai fibroasă și densă în comparație cu cea din pălărie. Partea inferioară a piciorului rămâne adesea albicioasă și este mai puțin pigmentată, deși poate prezenta ușoare pete roșiatice, mai ales în exemplarele mai vechi.
Sporii: sunt elipsoidali, netezi, hialini. Dimensiunile lor sunt de aproximativ 6–9 x 3–5 microni. Pulberea lor este albă.
Piciorul: are o lungime de 3–7 cm și o grosime de 1–2 cm, menținând o formă cilindrică mai mult sau mai puțin uniformă. Inițial, piciorul este alb, dar în timp capătă nuanțe similare pălăriei, dezvoltând tonuri roșiatice sau rozalii. Textura piciorului poate fi netedă sau fin păroasă, iar structura sa este solidă, nefiind gol în interior.
Habitat: preferă să crească în păduri de foioase, în special sub stejari, fagi și alte foioase, și este adesea întâlnită în zone cu soluri calcaroase, bogate în humus. Această specie micorizantă (formează o asociere benefică cu rădăcinile copacilor) se dezvoltă pe sol umed, în grupuri mici sau izolate. Este întâlnită începând din august până în octombrie, uneori continuând să fructifice în condiții de climat mai blând chiar până în iarnă. În anii cu ploi abundente, ciuperca poate apărea în număr mai mare, fructificând în grupuri dense și fiind vizibilă pentru o perioadă prelungită, ceea ce o face ușor de identificat și cules în sezonul de toamnă.
Specii asemănătoare: Hygrophorus erubescens (pălăria este la început de culoare albicioasă, apoi roz, în centru mai închis, până la roz-purpuriu, chiar roșu-închis. Se decolorează în gălbui după o leziune), Hygrophorus purpurascens (preferă să crească în păduri de conifere, în special sub pini. Coloritul este în general alb-rozaliu sau albicios, cu pete roz până la purpuriu închis, mai accentuate către centrul pălăriei).
Interes gastronomic: este considerată comestibilă, dar calitatea ei variază în funcție de sursă. Unele ghiduri de ciuperci o descriu ca fiind o specie comestibilă, cu un gust plăcut, în timp ce altele sugerează că nu este foarte apreciată datorită gustului său mai blând și a texturii sale. De asemenea, este important de menționat că prepararea adecvată este esențială, deoarece consumul ciupercilor crude sau insuficient gătite poate duce la disconfort gastrointestinal.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
