Pălăria este, la început, conică, dar, la maturitate, devine din ce în ce mai plată, mai ascuţită la mijloc şi cu suprafaţa ondulată neregulat, diametru 4-12cm, ocru.

Cuticula este întotdeauna netedă şi uşor lipicioasă.

Piciorul, relativ bont, este cilindric sau uneori îngroşat la bază, albicios şi cu suprafaţa făinoasă în partea de sus, înălţime 5-15cm, albicios.

Lamele sunt foarte dese, cu muchia dantelată foarte fin, subţiri şi aderente la picior. Pe vreme ploioasă secretă picături mici de lichid cu aspect lăptos.

Carnea, foarte compactă şi albă, are un miros caracteristic de ridichi şi un gust amărui neplăcut.

VARIABILITATE. Coloritul pălăriei variază între alburiu-murdar şi culoarea cojii de alună, ajungând uneori până la roşu-cărămiziu. Lamele sunt la început albe, apoi devin ocru şi chiar maronii. Piciorul este, la început, plin, apoi gol în interior.

HABITAT. Este o specie destul de obişnuită în pădurile de foioase şi de conifere, crescând în grupuri, sau, câteodată, în cercuri. De la câmpie la munte.

PERIOADA DE CREŞTERE. Vara-toamna.

SPECII ASEMĂNĂTOARE. Se aseamănă cu alte specii de Hebeloma fără  nici o valoare gastronomică.

SINONIME. Agaricus crustuliniformis.

 

Comestibilitate. Fără interes alimentar.