Ciuperca Amanita citrina (false death cap, citron amanita) a fost descrisă pentru prima dată de Jacob Christian Schäffer în 1762. Christian Hendrik Persoon, un micolog olandez renumit, a preluat descrierea lui Schäffer și a inclus specia în lucrările sale din 1797. Persoon este considerat unul dintre fondatorii taxonomiei moderne a ciupercilor și a fost primul care a introdus sistematizarea mai precisă a genului Amanita.
Amanita citrina este o ciupercă micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), ceea ce înseamnă că trăiește în simbioză cu anumite specii de copaci. Ciuperca face parte din familia Amanitaceae, din ordinul Agaricales. Ordinul Agaricales are o diversificare foarte veche, estimată între 178 și 139 milioane de ani, începând din perioada Jurasicului.
Sinonime: Amanita mappa, Agaricus citrinus, Agaricus mappa, Agaricus bulbosus.
Pălăria: are un diametru cuprins între 5 și 10 cm și își schimbă forma odată cu dezvoltarea ciupercii: inițial este semisferică, apoi devine convexă, iar la maturitate se aplatizează complet. Nu prezintă margine striată și are o consistență cărnoasă, dar variabilă. Suprafața pălăriei este netedă și lucioasă, iar în condiții de umezeală capătă un aspect unsuros. Coloritul variază de la albicios și alb-gălbui până la galben-verzui sau un galben intens, asemănător lămâii. Pe suprafața sa sunt prezente fragmente neregulate, mătăsoase și fibroase, de culoare alb-maronie sau brună, care reprezintă resturi ale vălului universal. Aceste resturi sunt mereu mai închise la culoare decât pălăria însăși și, în urma ploilor, se pot spăla complet, lăsând pălăria netedă și goală.
Lamelele: sunt de culoare albă, dar pot căpăta o tentă crem-gălbuie pe măsură ce ciuperca îmbătrânește. Sunt așezate dens, având o dispunere relativ neregulată. Sunt libere spre picior.
Piciorul: are înălţimea de 5-12 cm, este cilindric, gol pe dinăuntru, alb-gălbui, îngroşat la bază într-un bulb mare, neted în partea de jos şi cu striaţii vizibile deasupra inelului, acesta este lat şi membranos, degajat în partea inferioară şi cu striaţii fin catifelate.
Carnea: este albă, câteodată gălbuie sub cuticulă, moale, apoasă. Cu miros specific de cartofi cruzi sau miros slab de ridiche, şi cu gust neplăcut.
Sporii: sunt albi, sferici, amiloizi, cu o marime de 8-10 x 7-9 microni. Pulberea lor este alba.
Variabilitate: coloritul pălăriei variază de la galben ca lămâia la galben-verzui şi câteodată este albă, piciorul cu o consistenţă relativ compactă variază între alb şi galben ca lămâia, lamele sunt de culoare de la alb la galben ca lămâia.
Habitat: specie foarte frecvent întâlnită la munte şi câmpie. Se găsește în păduri de conifere (sub molizi și pini). Crește și în păduri de foioase, mai ales în apropierea stejarilor și fagilor. Preferă solurile acide și umede. De obicei, apare în grupuri mici, dar poate fi găsită și solitară.
Perioada de creştere: începe să apară din iulie, mai ales după ploi abundente. Crește cel mai frecvent în august – octombrie. În unele zone cu toamne mai blânde, poate fi găsită și în noiembrie.
Specii asemănătoare: poate fi confundată cu ciuperca mortală Amanita phalloides şi cu Amanita porphyria, cu aceleaşi caracteristici de comestibilitate.
Comestibilitate: deși unii o consideră comestibilă după fierbere îndelungată, nu este sigură pentru consum din cauza riscului de intoxicare și a asemănării cu specii mortale. Are un miros puternic de cartofi cruzi, ceea ce o face neapetisantă. Conține bufotenină, o substanță care poate afecta sistemul circulator și are efecte halucinogene.
