Sinonime: Pleurotus olearius, Agaricus olearius, Clitocybe olearia, Dryophila phosphorea, Clitocybe phosphorea.
Ciuperca a fost descrisă pentru prima dată în anul 1815 sub numele de Agaricus olearius de către botanistul elveţian Augustin Pyramus de Candolle. Numele ştiinţific acceptat în prezent datează dintr-o publicaţie din 1946 a micologului german Rolf Singer. Numele de gen “Omphalotus” înseamnă “ombilicat” sau “sub formă de buric” cu referire la depresiunea centrală a pălăriei aflată în stadiul tănăr. Epitetul specific “olearius” înseamnă “al măslinului” cu referire la faptul că ciuperca creşte de obicei la baza sau în preajma măslinului.
Pălăria: foarte cărnoasă şi ţeapănă, iniţial este convexă apoi plată şi la sfârşitul maturizării adâncită chiar în formă de pâlnie, cu marginea răsfrântă spre picior şi spre lame şi cu gurgui central vizibil, diametru 6-12cm, coloritul variază de la brun-portocaliu la brun-roşcat, uneori cu pete mai întunecate de diferite dimensiuni.
Cuticula: este netedă, lucioasă şi cu striaţii foarte fine radiale.
Piciorul este relativ lung, tare, plin, fibros, striat în sens longitudinal şi întotdeauna foarte subţiat şi ascuţit la bază. Inserţia în pălărie este relativ excentrică, înălţime 5-15cm şi lăţimea de 0,9-1,5 cm brun-portocaliu. În întuneric emit o uşoară luminiscenţă verde-albăstruie ca şi lamelele.
Lamele: intercalate cu numeroase lamele, sunt foarte dese, nu prea înalte, deseori despicate şi relativ decurente de-a lungul piciorului. Coloritul este galben-auriu cu nuanţe portocalii, mai mult sau mai puţin intense. Uneori în întuneric, emit o uşoară luminiscenţă verde-albăstruie ca şi piciorul.
Sporii: sunt ovoidali, aproape rotunzi, netezi, cu o mărime de 4-7 x 3,5-6 microni. Pulberea lor este albicios- gălbuie.
Carnea este rezistentă şi fibroasă, în pălărie este moale şi în picior este fibroasă. Mirosul este puternic şi plăcut şi gust acrişor. La început are culoarea galbenă apoi portocalie.
Variabilitate: coloritul pălăriei variază de la galben-portocaliu la brun-roşcat-închis cu pete mai întunecate de diferite dimensiuni. Exemplarele care cresc pe măslini au în tonalitate un colorit roşu-brun. Piciorul are aceeaşi culoare cu pălăria. Lamele sunt galben-aurii sau cu nuanţe portocalii, mai mult sau mai puţin intense. Carnea are pete deschise sau închise.
Habitat: este o specie saprofită care creşte la baza butucilor sau pe rădăcinile arborilor, în pâlcuri cu mai multe exemplare. Se găseşte pe cioturile de măslini şi de alte foioase (stejar, carpen, castan comestibil). Deseori creşte pe lemn îngropat în sol. De la câmpie până la munte de altitudine medie, din luna iunie până în luna septembrie.
Specii asemănătoare: Hygrophoropsis aurantiaca (gălbior fals- creşte pe conifere), Cantharellus cibarius (gălbior), Omphalotus illudens, Gymnopilus junonius.
Interes alimentar: este o ciupercă otrăvitoare care provoacă tulburări gastrice deosebit de grave. Conţine o substanţă toxică numită iludină care provoacă sindromul resinoidian (gastrointestinal), acesta cuprinde: crampe puternice, greaţă, vomă, diaree, tulburări hidroelectrolitice, şoc hipovolemic, dureri de cap, scăderi de tensiune, transpiraţii. Simptomele apar de la o jumătate de oră până la patru ore de la ingerare şi pot dura chiar şi o săptămână.
