Sinonime: Venenarius phalloides, Agaricus virosus, Amanitina phalloides, Agaricus phalloides, Fungus phalloides, Amanita viridis.
Amanita phalloides (death cap, deadly amanita), face parte din încrengătura Basidiomycota, în familia Amanitaceae și de genul Amanita. Coabitează cu diverse specii de arbori, formând micorize, ceea ce îi permite să extragă nutrienți din sol prin intermediul rădăcinilor plantelor gazdă. Această simbioză este esențială pentru ambele organisme, deoarece ciuperca ajută la absorbția apei și a mineralelor, în timp ce copacul furnizează carbohidrați.
Ciuperca a fost descrisă inițial de botanistul francez Sébastien Vaillant în 1723, în lucrarea sa “Botanicon Parisiense”. Vaillant a denumit ciuperca Fungus phalloides, annulatus, sordide virescens et patulus. Ulterior, în 1821, suedezul Elias Magnus Fries a redenumit-o Agaricus phalloides în volumul 1 al trilogiei sale “Systema mycologicum”. În 1833, naturalistul german Heinrich Friedrich Link a transferat specia în genul Amanita, păstrând epitetul „phalloides”. Această denumire a fost validată și utilizată în continuare, rămânând acceptată până în prezent.
Pãlãria: își începe dezvoltarea complet învăluită într-o membrană subțire numită velum universale. Pe măsură ce ciuperca crește, acest văl se rupe, lăsând fulgi albi pe pălărie (resturi ale vălului), care dispar repede după o ploaie. Este inițial semisferică, în forma unui ou, dar devine treptat convexă și în final plată, având un diametru de 4-15 cm (rar până la 20 cm). Suprafața pălăriei este lucioasă și uscată, dar unsuroasă pe vreme umedă. Ciuperca are o textură radial-fibroasă, cu marginea netedă, niciodată ondulată. Culoarea variază de la verde-albicios, galben-verzui, verde, până la oliv.
Lamele: sunt de lungimi inegale, cu lame mai scurte între cele lungi. Sunt aglomerate și libere, ceea ce înseamnă că nu se atașează de picior. De obicei sunt late și bulboase, oferind un aspect proeminent. Culoarea este inițial albă, dar la maturitate pot căpăta o tentă de verde pal.
Carnea: este fragilă, ușor fibroasă, albă, cu o ușoară nuanță verzui chiar sub pălărie. La exemplarele tinere, ciuperca este fără miros, însă la maturitate, capătă un miros ușor de miere. Deși gustul este raportat ca fiind plăcut, asemănător nucilor, acest lucru nu trebuie folosit niciodată ca metodă de identificare sau testare, deoarece Amanita phalloides este extrem de toxică, provocând otrăviri grave chiar și în doze mici. O cantitate de 30-50 grame poate fi fatală.
Sporii: sunt elipsoidali, netezi, incolori, hialini și amiloizi. Mărimea este de 8 x 11- 7- 9 microni. Pulberea lor este albă.
Piciorul: lungimea este între 6 și 12 cm, iar grosimea variază între 0,8 și 2 cm. Este alb, cu o ușoară îngustare înspre partea superioară. La bază se lărgește formând un bulb distinct. Bulbul este acoperit de o volvă albă, membranoasă, care reprezintă rămășițele vălului universal. Uneori, partea interioară a volvei poate avea o nuanță gălbuie. Este inițial plin, dar la maturitate poate deveni găunos sau împăiat pe dinăuntru. La maturitate, piciorul este prevăzut cu un inel alb (manșetă) moale, care atârnă în jos și este situat în partea superioară a piciorului.
Variabilitate: coloritul pãlãriei variazã în foarte multe nuanţe de verde, dar câteodatã este şi cafenie sau complet albã, fãrã striaţii caracteristice, într-o nuanţã mai închisã.
Habitat: apare în perioada mai-iunie până în octombrie, predominând în pădurile de foioase, în special sub stejar, fag și mesteceni. De asemenea, poate fi întâlnită mai rar în păduri de conifere, precum cele de molid, și în zone de tufișuri, adesea în apropierea alunilor sau în livezi.
Specii asemănătoare: Amanita verna (burete primăvăratec- otrăvitoare), Amanita virosa (burete tomnatic- otrăvitoare).
Periculozitate: intoxicația cu Amanita phalloides poate avea o perioadă de incubație de 6-12 ore, urmată de simptome severe, inclusiv greață, vărsături, diaree, și dureri abdominale. După o aparentă perioadă de ameliorare, pot apărea simptome severe de insuficiență hepatică și renală, ceea ce poate duce la moarte în câteva zile dacă nu se intervine medical. Din cauza toxicității sale, Amanita phalloides este considerată una dintre cele mai periculoase ciuperci din lume. Consumul accidental poate fi fatal, de aceea este esențial ca persoanele să fie informate și să evite recoltarea ciupercilor din natură fără o identificare corectă.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: