Pălăria are, la început, formă de clopot şi, pe măsură ce se maturizează, devine din ce în ce mai plată, cu gurgui central extins şi cu marginea striată, diametru 2-5cm, verzuie.
Cuticula este netedă şi foarte lucioasă din cauza unei pelicule lipicioase care o acoperă.
Piciorul este cilindric, foarte subţire şi fragil, cu aspect lipicios la fel ca pălăria, gol în interior, înălţime 4-6cm, gălbui.
Lamele sunt destul de distanţate şi bine dezvoltate în înălţime.
Carnea este fragilă şi fibroasă, cu un miros de pământ sau de humus şi gust aproape imperceptibil.
VARIABILITATE. Coloritul pălăriei poate varia de la verde la galben-intens. Piciorul este gălbui sau cu nuanţe de verde în partea superioară. Lamele sunt galbene cu nuanţe verzui. Carnea de culoare albă are pete verzi sau galbene.
HABITAT. Este o specie destul de comună în luminişurile din păduri, pe pajişti şi pe păşuni, unde creşte în pâlcuri foarte dese, în zona de munte.
PERIOADA DE CREŞTERE. Vara-toamna.
SPECII ASEMĂNĂTOARE. Este o ciupercă imposibil de confundat datorită coloritului strident.
SINONIME. Hygrophorus psittacinus.
Comestibilitate. Fără interes alimentar.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: