Alte denumiri: barba ţapului, iarba mâţei, burete creţ, piciorul ursului, togmăgei, changle;
Sinonime: Corallium flavum, Clavaria flava, Coralloides flavus;
Numele genului Ramaria derivă din cuvântul latin ramus care înseamnă ramură, cu referire la aspectul coraloid tipic al ciupercii (ramurile se desfac dintr-o bază comună), iar cuvântul flava în latină înseamnă blondă, cu referire la culoarea ciupercii care este de culoare galben-deschis sau galben-sulf, numele de Ramaria flava a fost dat de micologul german Jacob Christian Schaffer în anul 1888;
Corpul fructifer: întregul său aparat fructifer se aseamănă cu o formaţiune coralieră, mult ramificată, cu ramurile cilindrice orientate în sus (verticale), subţiate treptat către vârf, vârfurile sunt dinţate, adesea numai despicate, ramurile sunt de un galben-deschis până la galben-sulf care cu vârsta se decolorează în crem-ocru, se poate distinge o bază comună, mare, solidă şi compactă putând fi considerată un fel de picior, din care pornesc numeroase ramificaţii cu două braţe (dihotomice) repetate, turtite, netede, lucioase şi scorţoase, corpul fructifer are o înălţime de 5-15 cm şi un diametru de 5-20 cm;
Carnea: este moale, fragilă, aproape apoasă, cu miros plăcut, gustul amărui şi uşor aromatic, atunci când bureţii sunt tineri, devine amar la maturitate începând de la vârfuri, culoarea este de un alb-murdar, iar în rămurele este gălbuie;
Stratul himenial: se găseşte la capătul ramurilor;
Variabilitate: coloritul ramurilor variază între galben-deschis şi galben ca sulful, baza este albă cu nuanţe gălbui şi pete roşietice de diferite mărimi, mai evidente la exemplarele care cresc pe sub conifere;
Habitat: poate fi găsită în locurile cele mai umede şi umbroase la munte în pădurile de foioase şi de conifere, sub molizi, fagi, în lunile iunie-octombrie;
Specii asemănătoare: se seamănă foarte mult cu Ramaria aurea, Ramaria formosa, Ramaria botrytis, Calocera viscosa;
Interes gastronomic: este considerată comestibilă, dar trebuie folosită cu multă prudenţă, se vor culege doar exemplarele tinere de la care se vor îndepărta ramurile care sunt amare, cele mature sunt de preferat a fi evitate deoarece au un puternic efect laxativ, poate fi conservată în ulei, oţet sau sub formă de murătură chiar şi în combinaţie cu alte legume.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
