Sinonime: Boletopsis sphaerospora, Boletopsis subsphaerospora, Polyporus sphaerosporus, Polyporus leucomelas.
Ciuperca Boletopsis leucomelaena a fost descrisă pentru prima dată de micologul olandez Christian Hendrik Persoon în 1801, sub denumirea de Boletus leucomelas. Această ciupercă a fost ulterior transferată în genul Boletopsis de către micologul elvețian Victor Fayod în 1889.
Numele Boletopsis leucomelaena este format din cuvintele grecești “leuko” care înseamnă alb și “melas” care înseamnă negru, precum și cuvântul latin “aeneus” care înseamnă bronz. Acest nume face referire la caracteristicile distincte ale ciupercii: tuburile devin negre atunci când sunt atinse, în timp ce piciorul este maro-închis, iar pălăria este albicioasă.
Pălăria: foarte tare şi cărnoasă, la început este globuloasă, apoi convexă şi, la sfârşitul maturizării, plată, cu suprafaţă neregulată, plină de mici cocoaşe şi cu marginea ondulată sau crestată, diametru 6-15cm, negricioasă. Are o culoare maronie până la gri-maronie în stadiul inițial și capătă o nuanță mai închisă, de la maro-închis la negru-închis, pe măsură ce ciuperca maturizează. De asemenea, poate avea pete de culoare albicioasă în stadiul inițial, care dispar pe măsură ce ciuperca se dezvoltă.
Cuticula: are aspect uscat.
Piciorul: foarte bont şi subţiat la bază, este prins de pălărie în poziţie excentrică şi câteodată, acoperit de solzi foarte mici, înălţimea variază între 4 și 10 cm, iar diametrul poate fi de până la 5 cm. Piciorul este cilindric și neted, de obicei ușor curbat, și are o culoare mai închisă decât pălăria, fiind de obicei brun-bronz sau brun-negricios.
Tuburile: sunt foarte scurte şi decurente în lungul piciorului. Sunt dispuse sub pălărie și sunt formate din țesuturi tubulare cilindrice, numite hife, care sunt închise la capete. Pe măsură ce ciuperca maturizează, porii se dezvoltă în tuburi care se extind de la suprafața inferioară a pălăriei către picior. Tuburile sunt de obicei de culoare albă sau gri.
Porii :sunt mari, unghiulari şi zimţaţi. Porii au o culoare neagră sau maro închis la maturitate. Pulberea lor este de culoare brun-roșcată.
Carnea: este fermă și compactă, cu o culoare albă sau galbenă deschisă. Aceasta poate deveni ușor gri sau roz închis în partea superioară a piciorului. Carnea este destul de densă și poate avea un gust ușor amărui sau astringent, dar acest lucru poate varia în funcție de habitatul ciupercii și de stadiul de maturitate. De asemenea, carnea se poate decolora în timpul tăierii, dar nu prezintă o schimbare notabilă de culoare în timpul expunerii la aer.
Variabilitate: pălăria poate fi colorată diferit, de la negru-gri la brun-gri. Cuticula este, la început, netedă şi apoi zbârcită, uneori cu crestături adânci. Piciorul are acelaşi colorit ca pălăria, dar în tonalităţi mai deschise şi cu pete de dimensiuni diferite, albe sau gălbui. Puful care îl acoperă cade destul de repede, astfel încât exemplarele mature au suprafaţa netedă. Porii şi tuburile, la început, sunt albi şi, apoi, gri. Când este tăiată, carnea devine rapid roz.
Habitat: este o ciupercă saprofită care trăiește în mod obișnuit pe lemn mort, în special pe trunchiurile și rădăcinile copacilor, precum și pe resturile de lemn din sol, în pădurile de foioase și mixte. Poate fi găsită în sezonul cald și umed, de la sfârșitul primăverii până la începutul toamnei.
Specii asemănătoare: Boletopsis perplexa (are o pălărie mai mare și mai groasă decât Boletopsis leucomelaena, de obicei, între 5 și 20 cm în diametru, porii pot avea nuanțe de roz sau roz-albăstrui), Boletopsis grisea (are o pălărie mai gri, în timp ce pălăria Boletopsis leucomelaena are o nuanță mai brună, piciorul are tendința de a fi mai subțire și mai lung decât cel al Boletopsis leucomelaena).
Comestibilitate: nu este o ciupercă recunoscută pentru valoarea sa alimentară. Deși nu este toxică, nu are o calitate gustativă semnificativă și, prin urmare, nu este adesea consumată. În plus, deoarece este destul de rară, nu este disponibilă pe scară largă pentru consum. Cu toate acestea, ea joacă un rol important în ecosistemele forestiere ca saprofit, contribuind la procesul de descompunere a materiei organice și la reciclarea nutrienților în sol.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
