Alte denumiri: ciupercă de stridie, bureţi negri de fag, ciupercă gri de stridie, oyster mushroom, oyster fungus, brown oyster, hiratake, pearl oyster mushroom.
Sinonime: Agaricus ostreatus, Pleurotus floridanus, Dendrosarcus ostreatus, Pleurotus columbinus, Crepidopus ostreatus, Agaricus ochraceus.
Ciupercile se pot cultiva uşor, chiar în cantităţi uriaşe, fiind puţin pretenţios la condiţiile de microclimat, cu puţine boli şi dăunători. Este una dintre puţinele ciuperci care pot ucide şi digera nematodele (clasă de viermi cu corpul subţire şi cilindric) şi bacteriile, cu ajutorul miceliilor sale despre care se crede că este un mod prin care ciuperca obţine azot.
Au capacitatea de a bioacumula metale, inclusiv litiu, alături de alți compuși. Mai multe studii au arătat că ciupercile din genul Pleurotus pot absorbi și concentra diverse elemente minerale din substratul lor de creștere, incluzând metale precum litiul, zincul, cuprul și altele, deși concentrația finală depinde de compoziția substratului pe care cresc sau sunt cultivate.
Pleurotus ostreatus este a treia cea mai produsă ciupercă alimentară din lume după Agaricus bisporus şi Lentinula edodes. Ciuperca are capacităţi de a degrada o mare varietate de substraturi care conţin celuloză, polizaharide şi lignină (substanţă organică complexă care se găseşte în ţesuturile plantelor lemnoase, dându-le impermeabilitate şi rigiditate), în plus au o creştere rapidă.
Sub denumirea de Agaricus ostreatus a fost descrisă ştiinţific pentru prima dată în anul 1775 de către botanistul austriac de origine franceză Nikolaus Joseph von Jaquin, iar în anul 1871 micologul german Paul Kummer a trasferat ciuperca în genul Pleurotus.
Numele de gen “Pleurotus” provine din greaca veche, unde „pleurós” înseamnă „lateral” sau „în partea laterală” și „oûs” (în genitiv „otós”) înseamnă „ureche”. Epitetul specific “ostreatus” provine din latină și înseamnă „ca o stridie” sau „în formă de stridie.” Acest nume descrie forma pălăriei ciupercii, care este asemănătoare unei scoici de stridie, cu o formă de scoică sau evantai.
Pălăria: este foarte cărnoasă, la început convexă, apoi plată şi la sfârşitul maturizării chiar adâncită în formă de scoică. Suprafaţa este netedă şi lucioasă deseori ondulată, marginea răsucită pentru mai mult timp. Are diametrul de 5-15 cm. Culoarea variază de la gri-albui, brun-cenușiu, la gri-albăstrui, verde-albăstrui, chiar albastru-negricios. Se decolorează cu vârsta în pal-maroniu. De obicei în zilele reci se închide la culoare.
Lamele: sunt adânc decurente pe picior, adunate, dese, de culoare albicioasă sau cenuşiu-pal.
Sporii: sunt cilindrici, chiar ovoidali apiculați, hialini, netezi, neamiloizi. Mărimea lor este de 8-12 x 3-4 microni. Pulberea lor este albă, uneori cu o tentă pal-lilacee.
Piciorul: este compact, solid, îngroşat în partea de sus şi subţiat la bază, unde, uneori este acoperit de un puf fin, alb. Are înălţimea de 3-6 cm, 1-3 cm grosime, de culoare albă. Piciorul lipseşte uneori, de cele mai multe ori este scurt, dispus lateral, carnea din picior este tare.
Carnea: este compactă, fragedă, de culoare albă, cu miros plăcut şi gust dulce.
Variabilitate: coloritul pălăriei trece de la gri- închis cu nuanţe violete la culoarea cojii de alună în nuanţă deschisă şi poate ajunge până la brun. Piciorul poate fi foarte scurt ori relativ mare, lamele sunt albicioase, cu nuanţe crem sau ca fildeşul.
Habitat: este o specie saprofită, dar poate avea și caracter parazitar, invadând arborii bolnavi sau slăbiți. Preferă în principal fagul, dar poate coloniza ocazional și brazi, molizi și pini. Este frecvent întâlnită în păduri de foioase și de conifere, dezvoltându-se în buchete care au un punct de inserție comun pe lemnul mort sau pe trunchiurile arborilor în descompunere. Această ciupercă poate apărea din septembrie până în decembrie. Pentru formarea corpului fructifer este nevoie de o perioadă rece, iar dacă temperaturile sunt relativ blânde, poate continua să crească chiar și iarna. Poate supraviețui la îngheț și produce spori la temperaturi de până la -2,8 °C.
Specii asemănătoare: Pleurotus pulmonarius, Pleurotus cornucopiae, Panellus stipticus, Panellus serotinus (păstrăv iernatic- are diametrul de 4-12 cm, coloritul variază de la verde deschis, verde măsliniu, la galben-maroniu, galben-măsliniu, chiar roșcat măsliniu). Pleurocybella porrigens, Hohenbuehelia petaloides, Phyllotopsis nidulans, Omphalotus nidiformis, Pleurotus populinus.
Substanţe: conține un procent semnificativ de proteine (7,0–41,5% din substanța uscată), similare cu cele din cazeină, albumină și gliadină, incluzând aminoacizi esențiali cum ar fi acidul aspartic. De asemenea, este bogat în hidrați de carbon, precum și în minerale precum potasiu, fosfor, siliciu și seleniu. Valoarea nutritivă a ciupercii este sporită de lipsa amidonului și conținutul scăzut de sodiu și grăsimi (1,0–6,9%). Datorită acestor caracteristici, ciuperca este adesea recomandată în alimentația diabeticilor și pentru combaterea anemiei și oboselii, având proprietăți mineralizante. Vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B7) sunt prezente în cantități mari, alături de vitaminele A, D, K și, parțial, C. Aceasta face ca ciuperca să fie o sursă valoroasă de nutrienți pentru o dietă echilibrată, sprijinind sănătatea generală și imunitatea.
Interes gastronomic: este bună de consum, sunt cele mai bune atunci când sunt culese tinere. Se foloseşte doar pălăria, piciorul fiind tare şi lemnos. Se găteşte în diferite moduri: pane, la grătar, cu sos, în supe, tocăniţe, se poate conserva în ulei. Este ciuperca care se pretează cel mai bine în a înlocui carnea cu aroma ei de nucă crudă face ca preparatul să aibă o savoare diferită.
Ciuperca este utilizată extensiv în biotehnologii datorită capacității sale de a descompune și transforma diverse materiale, inclusiv deșeuri. Este utilizată pentru a trata solurile poluate, cum ar fi cele contaminate cu motorină. Într-un studiu, ciuperca a reușit să transforme până la 95% din uleiul de motorină în compuși netoxici, făcând-o foarte eficientă în curățarea solului. Poate degrada plasticul oxo-biodegradabil și polietilena verde, demonstrând o aplicabilitate promițătoare în gestionarea deșeurilor plastice. Procesul implică capacitatea ciupercii de a descompune polimerii prin secreția de enzime speciale care ajută la descompunerea acestor materiale complexe, contribuind astfel la soluții inovatoare pentru reducerea poluării cu plastic.
Pleurotus ostreatus are multiple utilizări medicinale datorită compușilor activi pe care îi conține. Unul dintre cei mai importanți compuși este pleuromutilina, un antibiotic eficient împotriva bacteriilor Gram-pozitive, care acționează printr-un mecanism unic, motiv pentru care nu prezintă rezistență încrucișată cu alte antibiotice. Aceasta face pleuromutilina promițătoare în tratarea infecțiilor rezistente la antibioticele convenționale.
Ciupercile sunt utilizate în producerea de medicamente sub diverse forme, inclusiv comprimate, injecții, siropuri, tincturi și ceaiuri. Acestea sunt apreciate pentru proprietățile lor antioxidante, antivirale, antibacteriene, antiinflamatorii, antitumorale, imunostimulatoare și analgezice, oferind o gamă largă de aplicații terapeutice pentru diferite afecțiuni.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
