Sinonime: Agaricus adiposus, Hypodendron adiposum, Dryophila adiposa.
Specia a fost descrisă pentru prima dată în 1786, de naturalistul german August Batsch, care a încadrat-o în genul Agaricus. În 1871, micologul german Paul Kummer a transferat specia în genul Pholiota, sub denumirea actuală Pholiota adiposa. Numele de gen “Pholiota” provine din grecescul pholiós, cu sensul de “solzos”, făcând referire la aspectul solzos al pălăriei și al piciorului. Epitetul specific “adiposa” provine din latinescul adiposus, care înseamnă “gras”, “uleios” sau “unsuros” și face referire la suprafața vâscoasă și lucioasă a pălăriei, în special pe vreme umedă.
Pholiota adiposa este comercializată pe scară largă în Asia, având o istorie culinară și de cultivare foarte lungă în această regiune. În timp ce în țările vestice a început să câștige popularitate comercială relativ recent, în Asia de Est este considerată o ciupercă tradițională de cultură. Această explozie a producției a transformat-o dintr-o delicatesă rară de pădure într-un produs de larg consum, prezent zilnic în piețe agroalimentare și supermarketuri asiatice.
Pholiota adiposa de cultură
Pălăria: are un diametru cuprins între 5 și 10 cm (rareori ajungând până la 12-15 cm). La început este globuloasă sau convexă, aplatizându-se pe măsură ce ciuperca înaintează în vârstă. Culoarea variază de la un galben-auriu strălucitor la galben-cromat sau brun-gălbui. Pe suprafața ei se găsesc numeroși solzi fibroși, concentrați mai dens spre centru, de culoare brun-roșcată sau ruginie.
Cuticula: este foarte vâscoasă, gelatinoasă și lucioasă pe vreme umedă, dând impresia că ciuperca este unsă cu ulei. Pe timp uscat devine ușor mată și lipicioasă la atingere.
Carne: este fermă, compactă, de culoare alb-gălbuie sau pal-galbenă. Are un miros plăcut, discret (ușor lemnos sau de ciupercă) și un gust dulceag-nucos.
Lamele: sunt dense, strânse, aderate la picior. La început au o culoare galben-pal sau gălbuie, iar pe măsură ce sporii se maturizează, devin brun-ruginii, adesea pătate.
Piciorul: are o lungime de 5–10 cm și o grosime de aproximativ 1–2.5 cm. Este cilindric, adesea curbat deoarece ciupercile cresc înghesuite în buchete dense. Este de aceeași culoare cu pălăria (galben sau galben-roșcat), fibros, plin pe dinăuntru și acoperit sub zona inelară cu solzișori ruginii. Prezintă o zonă inelară fragilă, rest al vălului parțial, care tinde să dispară la maturitate.
Sporii: sunt elipsoidali sau ovoidali, netezi, de dimensiuni mici, prezentând un por germinativ. Pulberea lor este de culoare brun-ruginie sau brun-cacao.
Variabilitate: dimensiunea pălăriei și densitatea solzilor pot varia considerabil în funcție de umiditate și de substratul pe care crește specia. De asemenea, nuanțele galbene pot deveni mai spălăcite sau mai închise la bătrânețe.
Habitat: crește din vară până la sfârșitul toamnei (și chiar iarna în climatele mai blânde). O găsim dezvoltându-se în tufe (buchete mari, fasciculate) pe lemnul viu sau mort al foioaselor, având o preferință clară pentru fag, dar crescând ocazional și pe plop, salcie sau stejar. Se comportă ca un parazit slab al arborilor vii și ca un saprofit activ pe cioturi și bușteni.
Specii asemănătoare: Pholiota aurivella, Pholiota limonella, Pholiota squarrosa (buretele solzos) are solzi mult mai pronunțați, proeminenți și zbârliți vertical, iar pălăria ei este complet uscată, niciodată vâscoasă sau grasă ca la Pholiota adiposa. Pholiota adiposa, Pholiota aurivella și Pholiota limonella sunt uneori tratate împreună ca “complexul Pholiota adiposa”. Diferențierea poate necesita analiza dimensiunilor sporilor, a caracterelor microscopice și a substratului pe care cresc.
Interes gastronomic: este considerată o ciupercă comestibilă, fiind consumată în special în unele regiuni din Asia. Specia prezintă și un interes comercial tot mai mare datorită posibilității de cultivare, fiind cunoscută în comerț sub denumirea de chestnut mushroom (ciuperca de castan). În Japonia este cunoscută sub numele de numerisugitake. Nu se consumă niciodată crudă. Prin preparare termică (sotare, fierbere, prăjire), substanțele greu digerabile și textura gelatinoasă de pe pălărie dispar, iar ciuperca devine foarte crocantă și aromată, cu un gust intens de nuci coapte. Dacă o culegi din pădure, trebuie să fii 100% sigur de identificare. Există riscul să o confunzi cu alte specii din genul Pholiota care sunt necomestibile sau pot provoca tulburări digestive gastrice.
Specia a atras atenția cercetătorilor datorită unor compuși bioactivi, printre care galatul de metil și diverse polizaharide. Efectele antioxidante și antitumorale raportate pentru acești compuși provin însă în principal din studii experimentale, nefiind echivalente cu demonstrarea unor efecte terapeutice la om.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
